Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 decembrie 2003
other · adoptat
Viorel Dumitrescu
Discurs
## **Domnul Viorel Dumitrescu:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Dup„ cum, probabil, cunoa∫te˛i, zilele trecute mai mul˛i lideri sindicali din Valea Jiului au fost condamna˛i pentru subminarea puterii de stat la 10 ani, respectiv 5 ani Ónchisoare. Œncadrarea juridic„ a fost de îsubminarea puterii de stat“. Faptele pentru care ei au fost judeca˛i ∫i condamna˛i erau, pur ∫i simplu, revendic„ri sociale ∫i economice. Adic„ era vorba de 500.000 de lei o prim„, o cre∫tere a salariului cu 38% ∫i s„ nu se Ónchid„ minele D‚rja ∫i B„rb„teni. ™i, totu∫i, au fost condamna˛i printr-o hot„r‚re fundamental gre∫it„, a∫ spune, chiar abuziv„ la ani grei de pu∫c„rie. ™i atunci, vr‚nd, nevr‚nd, am pus fa˛„ Ón fa˛„ evenimentul care a prilejuit o asemenea condamnare, pentru faptele de care a˛i luat cuno∫tin˛„, cu cele ce s-au petrecut zilele trecute la Cluj-Napoca.
Am s„ dau citire unui material scris de cel mai autorizat om din acea zon„, respectiv primarul municipiului Cluj-Napoca ∫i secretarul general al Partidului Rom‚nia Mare, un punct de vedere care corespunde Óntocmai ∫i punctului de vedere al partidului.
îUn consiliu maghiar care sfideaz„ Constitu˛ia“
™i am s„ v„ rog ∫i pe dumneavoastr„ s„ examina˛i, s„ analiza˛i ∫i s„ constata˛i dac„ aceste fapte pot fi socotite altfel dec‚t subminarea puterii de stat.
îŒn Óncercarea ei de a induce Ón eroare pe unii politicieni naivi, pe unii dintre cet„˛enii Rom‚niei, c‚˛iva dintre liderii diversionistei U.D.M.R. au Óncercat s„-i p„c„leasc„ pe rom‚ni, sus˛in‚nd c„ s-a ajuns la o nou„ disput„ Ón cadrul uniunii, respectiv Óntre Consiliul Na˛ional al Maghiarilor din Transilvania ∫i Consiliul Reprezentan˛ilor Unionali. De fapt ∫i Ón fond, nu exist„ nici o contradic˛ie Óntre Consiliul Na˛ional al Maghiarilor din Transilvania ∫i U.D.M.R. Obiectivul urm„rit este acela∫i, respectiv dezmembrarea teritorial„ a Rom‚niei ∫i ob˛inerea autonomiei Transilvaniei.
La Cluj-Napoca cei aproape 400 de delega˛i au c‚ntat numai imnul Ungariei, au fluturat steagul Ungariei ∫i au jurat s„ slujeasc„ cu credin˛„ cauza autonomiei
Transilvaniei. Pre∫edinte al Consiliului Na˛ional al Maghiarilor din Transilvania a fost ales Ón unanimitate episcopul László Tökés, care a declarat c„ modificarea grani˛elor este singura noastr„ alternativ„. Participan˛ii la congres au adoptat o hot„r‚re privind autoguvernarea comunit„˛ii maghiare din Transilvania, precum ∫i o Proclama˛ie privind aspira˛iile comunit„˛ii na˛iunii maghiare la autonomie. De asemenea, participan˛ii la congres au hot„r‚t s„ adreseze Parlamentului Ungariei, Guvernului Ungariei ∫i reprezentan˛ilor vie˛ii publice din Ungaria, cer‚ndu-le s„ sprijine cu toat„ convingerea n„zuin˛a lor la autonomie teritorial„, astfel Ónc‚t f nutul Secuiesc s„ poat„ deveni Tirolul de sud al Rom‚niei. Consiliul Na˛ional al Maghiarilor din Transilvania a stabilit planul de ac˛iune, respectiv autonomia f nutului Secuiesc Ón anul 2004 ∫i autonomia Transilvaniei Ón 2006.