Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
Adriana Doina Pană
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Stimați colegi,
Acest amendament a existat la propunerea Grupului de lucru care s-a întâlnit la Brașov, compus din proprietari, administratori, ONG-uri și toți factorii interesați. Este benefic, este conform normelor europene, chiar cu ceva suplimentar pentru control.
În normele europene se spune așa: sub 10 hectare nu se face amenajament, ci există niște ghiduri de bune practici. Noi, după tot ce s-a întâmplat în pădurile României, considerăm că e insuficient să fie aceste ghiduri de bune practici. Și, atunci, al doilea amendament pe care l-a introdus domnul deputat Suciu spune clar: cei care au păduri sub 10 hectare și încheie contracte de administrare pe minimum 10 ani cu un ocol silvic, că e de la Romsilva, că e privat, au dreptul să exploateze până la 3 metri cubi de lemn per hectar. Deci îi cointeresăm.
S-a spus mai devreme un lucru foarte bun.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.