Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 aprilie 2012
other · adoptat tacit
Viorel Riceard Badea
Discurs
## **Domnul Viorel Riceard Badea:**
Domnule președinte, Domnule ministru,
Dragi colegi senatori, Excelența Voastră, domnule ambasador,
Mă bucur foarte mult că, iată, intrăm într-o normalitate în relația noastră cu Republica Moldova.
Cu siguranță că acest acord, acest protocol este foarte necesar atât pentru vecinii noștri, cât și pentru noi.
Doresc să-i felicit pe toți parlamentarii care vor vota, și îi felicit, în special, în numele cetățenilor români din Republica Moldova, care au așteptat cu mare nerăbdare semnarea acestui document. Sunt convins că vom avea și alte inițiative legislative și vom continua pe acest drum, pentru că, din punctul nostru de vedere, relația cu Republica Moldova este cu mult mai mult decât relația pe care o avem cu alte state, iar, așa cum v-ați obișnuit deja, Partidul Democrat Liberal permanent a fost alături de acest tip de politică și permanent s-a implicat în susținerea acestor proiecte absolut necesare nu numai pentru relația noastră cu Republica Moldova, ci pentru identitatea românească în general.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.