Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 mai 2010
other · adoptat
Viorel Ștefan
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului
Discurs
## **Domnul Viorel Ștefan:**
Doamna președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Domnule ministru,
Domnilor secretari de stat,
Apreciez faptul că sunteți în formulă completă aici și, sigur, discuția este foarte serioasă și eu am spus-o chiar la modul serios că apreciez faptul că ministrul a venit însoțit de toată echipa de conducere, pentru că este un semn de respect pentru ceea ce semnatarii moțiunii propun să se dezbată astăzi, în aula Parlamentului.
Și trebuie să recunoașteți și dumneavoastră că semnatarii moțiunii au pus în discuție lucruri corecte, de o rigurozitate tehnică deosebită. Nu o să găsiți în textul moțiunii niciun paragraf cu nuanță politicianistă și apreciez faptul că domnul ministru a răspuns în aceiași termeni, cu argumente tehnice, de apreciat, cu o singură diferență: noi, semnatarii moțiunii, semnalăm ce se întâmplă astăzi cu agricultura românească, iar domnul ministru ne-a spus, în termeni foarte corecți, ce se va întâmpla de mâine încolo.
Din păcate, reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal a rămas undeva în tunelul timpului. Ne-a vorbit despre ceea ce a fost acum 5 ani, 10 ani. Nu știu, putem face un simpozion, un schimb de idei. Putem face, știu eu, un simpozion pe teme istorice, dacă vreți, să vedem și în secolul XIX ce a fost cu agricultura românească, dar pe fermierii din România îi interesează situația de astăzi, și nu numai pe fermierii din România, pe toți cetățenii români îi interesează situația de astăzi, pentru că suntem în condiții de criză, de scădere a puterii de cumpărare, în paralel cu un proces de creștere a prețurilor la produsele agroalimentare. Este un subiect de maximă importanță pentru societatea românească și, de aceea, v-aș ruga să-l discutăm ca atare, să-l tratăm ca atare.
Este prima dată când am revelația faptului că poate sintagma de „moțiune simplă” nu este cea mai potrivită, pentru că, iată, ne obligă Constituția să spunem că este o moțiune simplă, când, de fapt, ea abordează probleme de o complexitate deosebită – de la aspecte constituționale, spre exemplu, vorbesc și semnatarii moțiunii și domnul ministru, în răspunsul dânsului, vorbește despre faptul că astăzi fermierii au o opțiune: să se ducă să se împrumute de la bancă cu o garanție din partea statului, care să înlocuiască subvenția pe care statul ar trebui să le-o acorde.
Este un mecanism pe care nu l-a inventat Ministerul Agriculturii, cel care este responsabil de politici în domeniu. Aici este aspectul de constituționalitate. Este o soluție pe care a dat-o Președintele României, în afara cadrului constituțional, în luna decembrie, când fermierii, în disperare de cauză, au făcut un protest la Cotroceni. Vi se pare normal să discutăm așa? Eu personal nu știu dacă, printr-o moțiune simplă, noi putem să aducem acuze Președintelui țării. Eu știu că printr-o moțiune simplă aducem critici politicilor sectoriale, dar iată că o gafă atrage o cascadă de alte erori care se fac ulterior.