Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2016
other
Viorel Ștefan
Discurs
## **Domnul Viorel Ștefan:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisiile de specialitate din Senat și Cameră au fost sesizate de Birourile permanente reunite în vederea dezbaterii Raportului de activitate al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pe anul 2010.
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a transmis Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002 privind Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările și completările ulterioare aduse de Legea nr. 289/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative, raportul său de activitate, în vederea dezbaterii acestuia în ședință comună a celor două Camere.
Raportul cuprinde activitatea CNVM în anul 2010, evoluția pieței de capital din România, precum și execuția bugetului de venituri și cheltuieli și raportul de audit asupra execuției bugetului de venituri și cheltuieli al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare.
Comisiile pentru buget, finanțe, Comisiile economice din Senat și Camera Deputaților propun plenului Parlamentului dezbaterea Raportului anual de activitate pe 2010 al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare, fără a fi supus votului. Vă mulțumesc.
## Pentru 2011.
Aceleași comisii de specialitate din cele două Camere au fost sesizate în vederea dezbaterii Raportului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pe 2011.
Comisia a trimis raportul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea dezbaterii acestuia în ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului.
Raportul cuprinde activitatea comisiei, evoluția pieței, precum și execuția bugetului de venituri și cheltuieli, precum și raportul de audit asupra veniturilor și cheltuielilor Comisiei Naționale de Valori Mobiliare în 2011.
Comisiile pentru buget, Comisiile economice din Senat și Camera Deputaților propun plenului Parlamentului dezbaterea Raportului de activitate pe 2011 al CNVM, fără a fi supus votului.
Vă mulțumesc.
Pentru 2012.
Aceleași comisii de specialitate, în temeiul prevederilor legale în vigoare, au fost sesizate cu dezbaterea Raportului de activitate al comisiei pe 2012.
Raportul cuprinde activitatea, evoluția pieței, execuția bugetului de venituri și cheltuieli, precum și raportul de audit asupra execuției bugetului de venituri și cheltuieli al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare.
Comisiile sesizate propun plenului Parlamentului dezbaterea Raportului pe 2012 al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, fără a fi supus votului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.