Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2015
procedural · respins
Viorel Ștefan
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
## **Domnul Viorel Ștefan:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Eu am fost convins că, atunci când Guvernul ia măsuri bune, benefice pentru cetățeni, avem o șansă să vorbim la fel. Cu regret constat că domnul Ialomițianu critică modul în care s-a implementat această măsură, ceea ce pe mine mă face să mă gândesc la modul superb în care a fost implementată măsura de creștere a TVA-ului de la 19 la 24%. A fost o implementare perfectă: în 48 de ore am dat peste cap tot sistemul fiscal în România cu o astfel de măsură. Dacă minciuna și ipocrizia ar produce dureri, domnul Ialomițianu și cu doamna Paul ar urla de durere pe culoarele Parlamentului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.