Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2012
procedural · adoptat
Viorel Ștefan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Viorel Ștefan:**
Mulțumesc, domnule președinte. Preafericite Părinte Patriarh, Înalt Preasfinția Voastră,
Domnilor președinți ai autorităților prezente la această manifestație,
Domnule prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Domnule președinte al Senatului,
Domnule președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Aș vrea, pentru început, să vin în întâmpinarea dorințelor Domniilor Voastre, să fiu foarte scurt. De aceea, vă rog să-mi permiteți să prezint doar câteva considerațiuni generale sau, altfel spus, un alt unghi de vedere în legătură cu Programul de guvernare, care nu reprezintă neapărat o opinie tehnică a grupurilor parlamentare în numele cărora vorbesc, ci câteva aprecieri care vin din suflet și din experiența noastră comună din ultima perioadă.
Acest Program de guvernare are ceva nou față de ce știm noi că s-a întâmplat în anii precedenți. Este rezultatul unui proces consistent și, aș putea să spun, de lungă durată.
Ne amintim cu toții: acum circa un an și jumătate, Uniunea Social-Liberală aducea la cunoștința opiniei publice un document pe care l-am botezat atunci „Viziunea Uniunii Social-Liberale în legătură cu politicile economice și sociale necesare României”. Am primit critici, pe bună dreptate. Principalul reproș spunea atunci că este o înșiruire de dorințe, că nu sunt suficiente detalii, nu avem suficiente fundamentări, argumentări. Ne-am însușit criticile, am continuat cu o etapă de dezbatere publică, am consultat mediul academic, am consultat mediul de afaceri, am consultat mai ales cetățenii României și așa s-a născut un alt document, care a fost prezentat în perioada preelectorală și, după aceea, folosit în campania electorală, a fost platforma noastră electorală. Venea în detalierea viziunii pe care o prezentasem noi acum un an și jumătate.
Astăzi avem în față un Program de guvernare care reia toate temele dezbătute, prezentate în cele două documente și care, de fapt, este o concluzie. Din această perspectivă, este concluzia care se desprinde din acest proces care a fost de durată și destul de consistent.
Pe de altă parte, însă, Programul de guvernare pentru Guvernul pe care îl vom vota cu siguranță astăzi reprezintă o premisă. Este premisa pe baza căreia va trebui ca Guvernul să vină în fața noastră cu proiect de buget, va trebui ca Guvernul să vină în fața noastră cu strategia fiscal-bugetară și va trebui să vină în fața noastră, în următorii patru ani, cu toate proiectele de lege necesare implementării acestor măsuri prevăzute în Programul de guvernare.
Ce mai are nou acest Program de guvernare? E o chestie inedită. El pune de acord niște chestiuni care, la prima vedere, păreau ireconciliabile.
Cine putea să-și imagineze că vom putea să punem împreună într-un Program de guvernare principii liberale cu principii social-democrate? Câte discuții au fost legate de