Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2023
Comemorativ · respins
Virgil Alin Chirilă
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Virgil Alin Chirilă:**
„PSD are soluții concrete pentru a scădea prețurile la alimentele de bază”
Astăzi, mă voi referi la cea mai mare problemă a românilor și la soluțiile avansate de Guvern. Este vorba despre creșterea prețurilor la alimente din ultimul an și măsurile pe care intenționează să le ia Guvernul pentru a opri această creștere și chiar pentru a determina o scădere a prețurilor pentru consumatorii finali.
Avem două soluții – una asumată în programul de guvernare, care vizează plafonarea adaosului pe lanțul comercial, de la producători până la raftul din magazine; a doua soluție a fost avansată de ministrul finanțelor, domnul Marcel Boloș, care propune o scădere de TVA pentru anumite alimente de bază.
Există argumente pro și contra pentru fiecare dintre ele. Însă ceea ce ne interesează pe noi, parlamentarii, pentru că noi vom aproba măsura finală decisă de Guvern, este să analizăm care dintre soluții este mai favorabilă pentru cetățeni, în special pentru cei cu venituri mici și medii, pentru că la acest nivel, unde alimentele reprezintă mai mult de jumătate din venituri, creșterea prețurilor se resimte mult mai puternic.
În opinia mea, scopul măsurii guvernamentale este de a proteja puterea de cumpărare a românilor*, fără însă a perturba piața de alimente, care ar putea duce la apariția penuriei pentru produsele de bază. Este foarte important de subliniat aici că măsura asumată de premier nu acționează prin plafonarea prețului final, cum s-a procedat în Ungaria, unde s-a și ajuns la penurie, în anumite cazuri. Agenții economici vor putea în continuare să-și acopere costurile și să obțină un profit decent. Nu este o măsură împotriva pieței, ci o măsură care acționează împotriva profitului excesiv, care se manifestă, de regulă, în situații de incertitudine economică și politică.