Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 noiembrie 2023
procedural · respins
Virgil-Marius Bob
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară niciuna · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Virgil-Marius Bob:**
M-am hotărât să vorbesc ca acasă, cu accent de ardelean, până când nu mă dau afară și din țara Ardealului oameni de genul ăsta.
Denunțarea unui tratat de bună vecinătate. Avem, pe de o parte, un război cu Rusia și Ucraina. Ce dorește Rusia? Să anexeze teritorii, teritoriile Ucrainei; pe de altă parte, un parlamentar din România care dorește oarecumva același lucru. Practic, este ca o declarație de a intra în război cu Ucraina, alături de Rusia.
Tema pretențiilor teritoriale ale statelor vecine față de Ucraina este o temă a propagandei rusești* și uite cine ar dori să intre în război alături de Rusia, marea noastră patrioată. Ce patriot ar vrea război alături de Rusia, de parcă ultima dată am avut ceva de câștigat?! Nu se confirmă că e trompeta lui Putin? Am să fac o mică paranteză și vă spun de ce, pentru că am fost jignit de atâtea ori de dânsa, fără să îi fi făcut vreodată vreun rău. Eu zic că nu-i trompetă. În trompetă trebuie să sufle cineva tot timpul. Este un instrument în care poți sufla câteodată, din când în când, și ăla continuă să cânte, se numește cimpoi.
Reformulez: de ce ar vrea „cimpoiul” lui Putin să ne bage în război cu Ucraina? Nu cred că vrea să muște mâna care o hrănește, este ceva mult mai sordid. De ce să vrea să denunțe un tratat internațional, care împreună cu alte tratate similare au stat la baza integrării în Uniunea Europeană? Un asemenea act unilateral de război cu Ucraina, ăsta da patriotism! Nu mai vrea UE, vrea război alături de Rusia, vrea să urâm ungurii, să urâm srilankezii, să urâm ucrainenii, europenii, evreii, americanii, pe toată lumea, și spune că-i patriot. Să fii patriot înseamnă să aduci plusvaloare prin ceea ce ești, nu că porți o ie sau, mă rog, cum am zis eu în glumă, de fapt, poartă o interjecție ardelenească, nu ie – un „ioi!”.
Parcă îl aud pe Ilarion Ciobanu cum i-ar zice: „Bată-te Dumnezeu să te bată, cu rușii tăi cu tăt!”