Monitorul Oficial·Partea II·28 martie 2005
other · respins
Ioan Onisei
Dezbaterea proiectului Legii privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„
Discurs
Domnule deputat, a∫a cum bine ∫ti˛i, Legea audiovizualului este una dintre pu˛inele legi din ˛ara noastr„ care a fost armonizat„ cu reglement„rile europene aproape de la Ónceput. ™i, cum v„ spuneam, este vorba de un singur alineat din lege, art. 75 alin. 2, ∫i pot s„ v„ spun ∫i care este con˛inutul. Este vorba c„ prin documentele europene suntem obliga˛i s„ prelu„m _tale quale_ emisiuni ale posturilor publice sau private de televiziune din Uniunea European„. Noi, Ón acest alineat, ∫i eu am legea Ón fa˛„, v„ pot cita, dar nu vreau s„ v„ re˛in cu asta, am introdus o propozi˛ie care ne oferea o anumit„ protec˛ie. Pentru c„, preluarea prin satelit sau prin anten„ a posturilor str„ine Ónseamn„ ∫i o anume concuren˛„ pe pia˛a de publicitate. Am Óncercat aceast„ fraz„ cu un caracter oarecum protec˛ionist ∫i vrem s„ o modific„m c‚t mai aproape de momentul integr„rii, astfel Ónc‚t, p‚n„ atunci s„ reu∫im, totu∫i, s„ mai avem aceast„ form„ de protec˛ie.
Œn ce prive∫te institutul, toat„ lumea care d„ bani pentru cultur„, inclusiv autorit„˛ile administra˛iei publice locale, se Óntreab„ dac„ ace∫ti bani sunt investi˛i cu eficien˛„, pentru c„, a∫a cum bine ∫ti˛i, noi nu ∫tim ∫i nu exist„ o cercetare de pia˛„, nu ∫tim Ón acest moment care sunt nevoile culturale preponderente ale cet„˛enilor.
La urma urmei, e vorba de fonduri publice, fie prin Ministerul Culturii, fie prin autorit„˛ile administra˛iei publice locale, actul cultural ∫i institu˛iile de cultur„ se adreseaz„ publicului, cet„˛enilor pl„titori de impozite ∫i taxe ∫i trebuie s„ ∫tim care sunt nevoile culturale ale oamenilor. V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 33/28.III.2005
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.