Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Domnule deputat, mulțumim. Metaforic în dimineața aceasta!
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și Partidului Conservator încă doi colegi au depus declarațiile politice, domnul Bogdan Ciucă și domnul Mircea Dușa.
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, următorii colegi au depus în scris declarațiile politice: domnul Relu Fenechiu, domnul Viorel Buda, domnul Sorinel Știrbu, domnul Dorin Uioreanu, domnul Virgil Pop, domnul Florin Țurcanu, domnul Ciprian Dobre, domnul Cristian Buican și domnul George Scutaru sunt cei care au depus la secretariat.
Mai avem doi colegi și Grupul liberal și-a îndeplinit misiunea pentru această săptămână.
Dacă din partea Grupului parlamentar al UDMR există vreun coleg care vrea să ia cuvântul, sau nu s-au trezit încă? Minoritățile naționale? Ceilalți colegi? Nu.
Grupul deputaților independenți, nu.
PDL, distinsul meu coleg din spate, vă rog frumos, aveți trei minute. Domnul Prigoană, următorul.
Domnule deputat, aveți cuvântul trei minute, după cum știți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.