Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2011
Informare · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Domnule deputat Toader, vreau să ascultați, dacă nu, aștept.
Domnule președinte de ședință și stimați colegi,
Această propunere de modificare a regulamentului în acest moment nu este nici inițiativă legislativă, nu este nici o hotărâre a liderilor de grup în unanimitate, iar așa cum s-a cerut și s-a modificat Regulamentul Camerei Deputaților, pentru nominalizări, deci pentru nominalizări privind funcțiile de conducere la nivelul comisiilor, și nu numai, trebuie să existe un consens sau cel puțin o discuție între liderii de grup.
Chestia aceasta, mergem la plen, plenul este suveran...
Domnule președinte de ședință,
Vă aduceți aminte că săptămâna trecută, atunci când s-a solicitat la un moment dat un vot dat de plenul Camerei Deputaților – îmi pare rău că nu am stenograma –, dumneavoastră ați invocat atunci cum trebuie respectat regulamentul și că, teoretic, niciodată – așa ați spus –, că absolut niciodată nu ați încălcat regulamentul sau Constituția. Cred că vă aduceți aminte.
Or, cred eu că nu doar pentru fața televizorului sau pentru a răzbate pe diverse interese înseamnă această respectare.
În acest moment, domnule președinte, nu puteți supune la vot acest lucru, pentru un singur fapt: nu este inițiativă legislativă, nu a trecut prin Biroul Camerei Deputaților, nu are, chiar în condițiile în care să spunem că a fost redactat încălcându-se absolut tot ceea ce înseamnă legiferare, nu are o vechime de cel puțin trei zile la cutiile parlamentarilor, pentru a putea să discutăm pe temă, pentru a putea să venim și să vă aducem argumentele, prin hotărâri ale Curții Constituționale, prin elemente ale Regulamentului Camerei Deputaților, ale Legii privind alegerile parlamentare și, bineînțeles, ale Constituției.
Deci, domnule președinte, dacă vă țineți de cuvânt și respectați ceea ce dumneavoastră ați spus săptămâna trecută, și martoră este stenograma, că întotdeauna respectați regulamentul, am rugămintea să nu supuneți acest lucru la vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.