Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 ianuarie 2013
oath taking · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## Domnule deputat,
Vă rog frumos să mă iertați, este o reașezare în text. Această prevedere o avem și în Regulamentul Camerei, și în Regulamentul Senatului, aceea că liderul grupului parlamentar acceptă, aprobă înainte de a se întâmpla, Doamne ferește!, și transmite Biroului permanent. Aceeași procedură este înscrisă în statut în forma aceasta și va fi explicitată în regulamentele celor două Camere. Deci nu e nimic nou în alin. (1[1] ), ci doar este reformulat. Adică deputatul și senatorul și acum se adresează liderului grupului parlamentar pentru motivarea unor absențe viitoare, atunci când știe că se va întâmpla un eveniment fie în exercitarea mandatului, fie personal, și liderul grupului înaintează Biroului permanent.
Știți foarte bine, mai încolo există un text..., care este numărul de zile pentru care noi avem voie să depunem cereri către liderul grupului parlamentar, și aprobată de către Birourile permanente ale fiecărei Camere. Deci nu e ceva nou la alin. (1[1] ). Alin. (1[1] ) și (1[2] ) au fost texte din art. 29 care au fost repoziționate aici. Ca să știți. Tot de la 29, pentru că am introdus la 29...
Vă rog frumos, domnule deputat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.