Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2013
Informare · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
## **Domnul Márton Árpád Francisc:**
Așa cum și în susținerea din partea Guvernului a fost enunțat, noua formulă a serviciului de probațiune are un rol foarte important în toată filozofia reformei în domeniul penal. N-am vrut să intervin la dezbateri generale, dar la acest articol trebuie să spun câteva cuvinte despre rolul consilierului de probațiune.
Acest consilier are rolul de a supraveghea, pe de o parte, adulții care au fost condamnați la forme neprivative de libertate, cum se integrează ei în societate. Pe de altă parte, datorită reformei penale, majoritatea delincvenților minori au condamnări neprivative de libertate și sunt puși în ocrotirea acestor consilieri.
Avem o prevedere în art. 11 corectă, în alin. (1), respectiv (2), care prevede clar că acelei persoane trebuie să i se aducă anumite informații într-o limbă pe care o cunoaște.
Avem în Codul penal și în Codul de procedură penală o situație specifică, cea a persoanelor aparținând minorităților naționale. Pentru că este just ca unei astfel de persoane să i se aducă la cunoștință acele informații în limba maternă, nu, eventual, într-o altă limbă, engleză sau franceză, de exemplu.
Avem această prevedere în Codul de procedură penală, exact în formula în care am expus și la alin. 2[1] .
Deci în cazul cetățenilor români aparținând minorităților naționale informarea prevăzută la alin. (1), adică într-o limbă pe care o înțelege, se face în limba lor maternă, la cererea... Este o reformulare solicitată de membrii comisiei. Nu știu, după ce am fost de acord cu această reformulare, de ce au votat împotrivă, deci „la cererea persoanei evaluate”.
V-am mai spus că acest consilier de probațiune are în grija lui, în foarte multe cazuri, copii minori delincvenți, adică persoane care nu prea umblă pe la școală. Stau, eventual, în sânul familiei, unde în anumite zone vorbesc doar limba minorității respective. Deci degeaba încercăm să ne adresăm unui astfel de copil încercând să-l introducem în societate, să avem o înțelegere față de el, într-o limbă pe care cică o înțelege, când el are nevoie de grijă și e nevoie de grija societății față de acest copil.
Și, atunci, așa cum în foarte multe legi avem astfel de prevederi, propunem ca în structurile teritoriale ale sistemului de probațiune, în zona de arondare în care o minoritate națională are o pondere de cel puțin 20 la sută, să fie angajați și consilieri de probațiune care cunosc limba minorității respective.
Încă o dată vă spun, este foarte mare nevoie de această prevedere de a fi angajați și astfel de consilieri, că dacă dorim să reeducăm acești copii, care poate că nici n-au fost deloc la școală, trebuie să le vorbim o limbă pe care o înțeleg. Dacă n-am și consilieri care vorbesc limba respectivă, atunci nu am cum să le vorbesc într-o limbă pe care o înțeleg.
E interesul societății și de aceea am propus această prevedere acolo unde ponderea este de cel puțin 20 la sută, pentru că acolo sunt comunități mari în care se vorbește doar limba unei minorități naționale, în familie. Și copilul nu umblă pe la școală. Vorbesc încă o dată de delincvenți minori.