Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Nicolae
Discurs
## Mulțumesc.
Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Nu credeam că e nevoie să mai fac o dată precizarea. Textul este foarte limpede. Să interpretăm că legiuitorul a explicitat ce înseamnă grupuri parlamentare și a adăugat sintagma „de deputați și de senatori”, ca și cum am putea avea și grupuri parlamentare constituite din alte categorii de persoane – este stupid și nu aș fi vrut să aud la microfonul central al Senatului o asemenea aserțiune.
Textul nu este așa cum îl citează domnul senator Dincă. Tocmai de aceea nu-l bănuiesc de neștiință de carte. Domnia Sa a spus de trei ori „de deputați și senatori”. Acolo apare „de deputați și de senatori” tocmai pentru că este vorba de o enumerare. Și e vorba „de grupuri parlamentare, de deputați și de senatori”. Sunt trei categorii distincte de subiecte de sezină, se spune în drept. De aceea, vă rog să considerați că opinia corectă este aceea că un deputat sau un senator – nu pentru că scrie textul plural, a explicat Cristian Dumitrescu cum se aplică și cum se interpretează o asemenea normă – are posibilitatea să-și depună o asemenea candidatură.
De altfel, textul constituțional impune doar trei condiții, și anume: studii superioare juridice, o vechime de 18 ani în activitatea juridică și o bună reputație morală și profesională.
Orice altă adăugire, orice altă interpretare, orice chichiță procedurală care ar putea restrânge din drepturile unei persoane de a ocupa o asemenea funcție dincolo de aceste criterii este susceptibilă de neconstituționalitate.
Sper că m-am făcut înțeles. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.