Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
## **Domnul Tinel Gheorghe:**
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Am votat împotriva acestui proiect de lege.
Eu nu cred că Legea nr. 47 și judecătorii Curții Constituționale aveau în acest moment nevoie de privilegii suplimentare.
M-am uitat și eu pe inițiatorii proiectului de lege... și mai ales a celor care au făcut amendamente.
Poate nu întâmplător apare acest proiect de lege după evenimentele din ianuarie, după ce Curtea Constituțională a decis că Ordonanța nr. 13 este constituțională. Să fie asta o mită pentru judecătorii Curții Constituționale sau ăsta să fie răspunsul pe care-l așteptau judecătorii Curții să nu mai amâne la nesfârșit pronunțarea pe art. 2 din Legea nr. 90/2001, ca Liviu Dragnea să poată fi prim-ministru?
Eu nu cred că aveau nevoie de privilegii suplimentare, pentru că 25 de ani au funcționat pe legea actuală și n-a fost nicio problemă.
Sau pregătiți alte atacuri la adresa statului de drept și au nevoie de imunitate și judecătorii Curții Constituționale? Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.