Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2004
other
Ion Solcanu
Discurs
Domnule ministru, Ómi da˛i voie s„ continuu, pentru c„, de regul„, Guvernul sprijin„ Parlamentul?
- V„ mul˛umesc.
Doamnelor ∫i domnilor,
Fiecare popor are o column„ istoric„ Ón care sunt d„ltuite o mul˛ime de date esen˛iale, unele mai importante dec‚t altele. Pe columna poporului rom‚n este Ónscris„ la loc de cinste data de 1 Decembrie 1918, momentul sublim al istoriei rom‚ne∫ti, ziua Ón care a ap„rut pe lume Rom‚nia Mare ∫i care avea s„ devin„, Óncep‚nd cu anul 1990, Ziua Na˛ional„ a Rom‚niei. M„re˛ia acestei zile vine din faptul incontestabil c„ des„v‚r∫irea unit„˛ii na˛ionale a fost un efort istoric al Óntregii na˛iuni rom‚ne.
Œn cuprinsul aceleia∫i luni decembrie, la o distan˛„ Ón timp de 71 de ani, avea loc Revolu˛ia din Decembrie 1989, care consfin˛ea victoria Ómpotriva totalitarismului ∫i deschiderea Rom‚niei spre democra˛ie.
Asemenea unui arc peste timp, momentul Ón care se afl„ acum ˛ara, ca ∫i Ón urm„ cu 86 de ani, este un moment marcant al istoriei. Tranzi˛ia Rom‚niei de la totalitarism la democra˛ie ∫i la economia de pia˛„ se apropie de sf‚r∫it. Acum Rom‚nia face parte din marea familie a Alian˛ei Nord-Atlantice ∫i s-a Ónscris irevocabil pe drumul integr„rii Ón Comunitatea European„.
Aceste dou„ mari evenimente, admiterea Rom‚niei Ón NATO ∫i iminen˛a integr„rii Ón Uniunea European„, sunt reperele r„spunderii noaste Ón fa˛a prezentului ∫i viitorului. Noi avem obliga˛ia, ca membri ai Parlamentului, ca oameni ai deciziei politice, s„ Ónf„ptuim Rom‚nia modern„, democratic„, prosper„, conectat„ la valorile ∫i structurile euroatlantice.
Stimate colege ∫i stima˛i colegi senatori,
Marea Unire din 1918 a beneficiat de o conjunctur„ astral„ pe fondul pr„bu∫irii Imperiului fiarist, a dualismului austro-ungar ∫i a Ómp„r„˛iei otomane. Prin Tratatul de la Trianon, din 20 iulie 1920, se recuno∫teau grani˛ele de vest ∫i de nord ale Statului Na˛ional Unitar Rom‚n, iar alte acte interna˛ionale validau grani˛a de r„s„rit a Rom‚niei. Marea Unire reprezenta Ómplinirea istoric„ prin care se anulau toate injusti˛iile suportate de poporul rom‚n vreme de secole, Óns„ nu se poate afirma c„ f„urirea Rom‚niei Mari a fost rezultatul particip„rii Rom‚niei la Primul R„zboi Mondial sau numai rezultatul particip„rii, a∫a cum nu se poate spune c„ admiterea Rom‚niei Ón NATO ar fi fost conjunctural datorat„ doar pozi˛iei noastre fa˛„ de atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. Nu o victorie militar„ a stat la temelia Rom‚niei Mari, ci actul de voin˛„ al na˛iunii rom‚ne, a∫a cum integrarea Rom‚niei Ón NATO a fost urmarea voin˛ei majorit„˛ii cov‚r∫itoare a poporului rom‚n.
Distinse colege ∫i distin∫i colegi,
Care este viitorul nostru, al rom‚nilor din Rom‚nia ∫i al celor din afara grani˛elor de stat? Definirea acestui viitor se leag„, Ón mod paradoxal, chiar de f„urirea marii Europe, format„ din na˛iuni surori Ónfr„˛ite nu at‚t prin originea etnic„, c‚t prin spiritul european comun. Œn acest