Monitorul Oficial·Partea II·28 martie 2005
other · respins
Romeo Hanganu
Dezbaterea proiectului Legii privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„
Discurs
Domnule ministru, v„ mul˛umesc pentru r„spuns.
Œntrebarea a fost adresat„ Ón primul r‚nd Ministerului Transporturilor, pentru c„..., dar Ón˛eleg c„ ∫i domnul Dobre este Ón aceea∫i situa˛ie, mi-a comunicat c„ o s„ avem o discu˛ie zilele viitoare. Eu a∫ vrea doar s„ precizez c„ situa˛ia ar fi bine dac„ ar fi a∫a cum a˛i spus-o dumneavoastr„. Din p„cate, totu∫i, cred c„ au trecut suficiente luni, vreo cinci luni, de c‚nd acest contract este practic blocat. Sigur c„ este blocat, Ón primul r‚nd, din cauza unei declara˛ii politice f„cute la
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 33/28.III.2005 alegerile parlamentare, ∫i atunci c‚nd se pot face tot felul de astfel de declara˛ii cred c„ rolul nostru ∫i al dumneavoastr„, Ón primul r‚nd, este acela de a debloca astfel de situa˛ii ∫i de a nu ne l„sa ap„sa˛i emo˛ional de o astfel de declara˛ie politic„, pentru c„ este p„cat ca un contract at‚t de important ∫i cu ni∫te firme, poate, cele mai bune, cele mai importante din lume s„ fie blocat dintr-un astfel de motiv.
Vreau s„ v„ spun c„ noi, cei care am avut anumite demnit„˛i fie Ón jude˛ul Prahova, fie Ón jude˛ul Bra∫ov, sau suntem parlamentari sau am fost parlamentari de Prahova sau de Bra∫ov, ne zbatem de foarte mult timp s„ reu∫im, Ón primul r‚nd, a face Óntre Ploie∫ti ∫i Bra∫ov un drum pe patru benzi, a∫a Ónc‚t, vede˛i c„ noi nu Óntreb„m nimic legat de autostrada p‚n„ la Comarnic. De bine de r„u, p‚n„ la Comarnic exist„ patru benzi. De la Comarnic Óncolo Óns„, pentru ambele jude˛e ∫i, Ón special, pentru Valea Prahovei, acest proiect este extrem de important. Extrem de important, o dat„ pentru faptul c„ se reu∫e∫te a avea un acces rapid pe cel mai aglomerat drum din ˛ar„, pe cea mai aglomerat„ por˛iune de drum din ˛ar„ ∫i, Ón afar„ de asta, un astfel de proiect ar Ónsemna un av‚nt extraordinar pentru turismul de pe Valea Prahovei. A∫a Ónc‚t eu cred c„ trebuie f„cute absolut toate demersurile pentru deblocarea proiectului. Auditul despre care vorbi˛i dumneavoastr„ este adev„rat c„ trebuie Ón primul r‚nd f„cut, el nu este pl„tit, pentru c„ o parte din el trebuie pl„tit pentru ceea ce s-a f„cut p‚n„ acum — la fel, de 5 luni de zile nu s-a f„cut nimic Ón aceast„ privin˛„, partenerul francez a∫teapt„, cei care trebuie s„ fac„ auditul a∫teapt„ ∫i ei la r‚ndul lor.
Eu sper c„ ∫i ca urmare a ultimei Ónt‚lniri dintre domnul T„riceanu ∫i domnul Rafarin lucrurile se vor debloca, a∫a Ónc‚t nu cred c„ exagerez atunci c‚nd cred c„ este datoria noastr„ a tuturor de a Ómpinge Ónainte aceste proiect extrem de important, s„ zic eu, pentru toat„ lumea, nu numai pentru cele dou„ jude˛e. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.