Monitorul Oficial·Partea II·17 septembrie 2004
Dezbatere proiect de lege · respins
Valer Dorneanu
Discurs
Domnule ministru,
V„ rog s„ prezenta˛i ∫i punctul de vedere al Guvernului.
**Domnul Mircea Alexandru** — _secretar de stat Ón Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor,
Œntr-adev„r, se discut„ o propunere foarte interesant„. Precizez de la Ónceput c„ Guvernul nu sus˛ine propunerea legislativ„ privind modificarea Legii nr. 16/1996 Ón forma Ón care a fost formulat„ ini˛ial, ∫i nici raportul Comisiei pentru cultur„, deci nici Ón forma care a rezultat prin introducerea unor amendamente.
Œn fapt, din cele 45 de amendamente la Legea nr. 16, formulate de ini˛iator Ón propunerea de modificare, comisia a re˛inut 17 amendamente, pe care le-a reformulat ca amendamente proprii, men˛ion‚nd Ón preambulul raportului c„ a ˛inut cont de avizul Comisiei pentru buget, de cel al Comisiei juridice, de disciplin„ ∫i imunit„˛i, dar fac precizarea c„ ambele comisii au dat aviz negativ. ™i, de asemenea, exist„ avizul negativ al Consiliului Legislativ ∫i punctul de vedere al Guvernului pentru respingerea ini˛iativei.
Am s„ spun Ón c‚teva cuvinte de ce Guvernul nu sus˛ine aceast„ propunere legislativ„. Contrar acestor avize negative, de∫i se sus˛ine Ón raportul comisiei c„ a ˛inut cont de ele, Comisia pentru cultur„, cu 10 voturi, a propus aprobarea raportului de c„tre Camera Deputa˛ilor, al acestei ini˛iative legislative, cu amendamente.
Pe fond, nu sus˛inem aceast„ ini˛iativ„ legislativ„, Óntruc‚t aprobarea ei ar conduce la o f„r‚mi˛are, la o risipire a patrimoniului arhivistic na˛ional, cu riscuri incalculabile asupra integrit„˛ii ∫i unit„˛ii acestuia.
Œn spiritul legii propuse, s-a omis c„ patrimoniul arhivistic este o valoare na˛ional„ care con˛ine documente de interes public de maxim„ generalitate, precum ∫i documente de interes personal, inclusiv cu valoare juridic„, ce pot contribui la un moment dat la o Ónf„ptuire corect„ a justi˛iei.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 115/17.IX.2004 ™i din acest motiv trebuie asigurat„ o administrare ∫i o securitate impecabil„ a acestui patrimoniu Ón ansamblu, precum ∫i a fiec„rui document Ón parte.
Œn forma prezentat„, propus„ de comisie, legea nu configureaz„ sfera documentelor protejate, nu clarific„ raporturile dintre Arhivele Na˛ionale, Ón calitate de administrator al patrimoniului arhivistic na˛ional ∫i de custode al propriet„˛ii publice Ón acest domeniu, ∫i de˛in„torii particulari de documente, nu define∫te cu claritate atribu˛iile de Óndrumare, asisten˛„ de specialitate ∫i control al arhivelor na˛ionale, nu stabile∫te obliga˛iile de conservare a documentelor de arhiv„ pentru societ„˛ile comerciale cu atribu˛ii Ón depozitarea ∫i conservarea de astfel de Ónscrisuri ∫i foarte multe alte documente, alte neajunsuri ale legii.
Pentru aceste motive, precum ∫i av‚ndu-le Ón vedere pe cele care sunt men˛ionate Ón avizele negative ale Comisiei juridice, de disciplin„ ∫i imunit„˛i, ale Comisiei pentru buget, ale Consiliului Legislativ, sus˛in punctul de vedere ini˛ial al Guvernului, a∫a cum a fost transmis Parlamentului, de a nu accepta aceast„ propunere legislativ„.