Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2013
procedural · retras
Gabriela Crețu
Aprobarea prelungirii programului de lucru
Discurs
Singura alegere politică este suma totală de repartizat, care Guvernul a ales să fie cea de anul trecut. Exact aceeași sumă, fără punct și fără virgulă.
După aplicarea formulei, a rezultat că un număr de județe, cum ar fi Vaslui, Bacău și alte câteva județe, 13 în total, au fost penalizate cu sume de până la 28%, în timp ce un număr foarte mic de județe au primit sume suplimentare, celelalte rămânând practic neschimbate.
Domnul ministru al bugetului, aici de față, a avut amabilitate să dea explicația că variația populației ar fi justificat respectiva modificare. Dat fiind că întreaga populație a României a scăzut, nicio variație relativă matematic nu poate justifica o asemenea mare variație. Din acest motiv, nu există nevoie de surse, e nevoie doar de recalcularea sumelor pe suma existentă și prevăzută în buget.
În caz contrar, trebuie să specificăm că suntem în contradicție cu art. 174–178 din Tratatul Uniunii Europene, cele pe care se bazează fondurile de coeziune. Adică noi înșine facem dezechilibru bugetar, în loc de echilibru bugetar!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.