Stimați colegi parlamentari, Doamnelor și domnilor,
La sfârșitul anului trecut am acceptat să preiau funcția de ministru al sănătății cu toată responsabilitatea și sunt conștient că astăzi coordonez un sector vital pentru oameni.
Din respect pentru cetățeni, voi fi prezent în fața Parlamentului ori de câte ori voi fi convocat, chiar dacă, așa cum se întâmplă și în prezent, nu am venit să răspund pentru faptele și deciziile mele, ci pentru ale altora.
În decembrie 2009 am obținut încrederea dumneavoastră, inclusiv a celor care astăzi semnează o moțiune simplă, consider eu, numai din rațiuni politice, nu pentru că ar fi îngrijorați de sănătatea românilor. Să știți că atât astăzi, cât și până la sfârșitul mandatului meu, veți avea în fața dumneavoastră același om direct și sincer, un partener de dialog căruia la audieri i-ați făcut onoarea de a-i acorda, poate pentru prima oară în ultimii 20 de ani, încrederea dumneavoastră prin unanimitate de voturi.
Când ai o moțiune introdusă pe domeniul pe care-l gestionezi la un moment dat, sigur că o citești și răscitești cu responsabilitatea pe care trebuie s-o avem cu toții față de un demers democratic al unui partid din opoziție. Și, desigur, de unde să începi, dacă nu de la titlul moțiunii, „La sănătate, nimic nu este sănătos”, ne spun semnatarii moțiunii. După 3 luni de mandat, ungurul de la sănătate vine și vă întreabă, domnilor colegi, cum de s-a ajuns aici. Cine a permis ca situația să degenereze astfel încât după 20 de ani de democrație să venim în fața poporului cu această constatare.
Vorbiți, domnilor colegi, de reforma sistemului sanitar din SUA și spuneți aici: „Barak Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale și a pregătit o lege în acest sens, iar SUA au asistență medicală care nu se compară cu cea de la noi.”
Da, onorați colegi, într-adevăr, SUA nu se compară cu România. Acolo nu există 5 milioane de plătitori la Fondul unic de asigurări de sănătate și peste 21 de milioane de beneficiari. Mai mult, acolo nu au existat guvernări care au scăzut cu procente însemnate contribuția la asigurări într-o perioadă de creștere economică de 8%. Vreți să vă răspund
eu ce nu este sănătos în acest sistem? Eu cred că cel mai în măsură să răspundeți sunteți chiar dumneavoastră.
Am avut curiozitatea de a mă uita pe lista miniștrilor sănătății din perioada menționată și am constatat cu surprindere că cel mai lung mandat de ministru al sănătății în ultimii 15 ani l-a avut unul dintre inițiatorii acestui document, care ne-a și citit textul moțiunii azi, în plenul Camerei Deputaților.
Domnule ex-ministru Nicolăescu, permiteți-mi să consider că astăzi ați dat singur un răspuns pentru situația sistemului sanitar. Mă gândesc și la cele întâmplate în mandatul dumneavoastră: 200 de milioane de euro cheltuiți pe niște analize fără rezultat; 23 de milioane de euro pe care cetățenii trebuie să-i achite anul acesta pentru vaccinul anti HPV care naște controverse chiar și printre specialiști; milioane de euro plătite pe studii de fezabilitate într-un proiect grandios, la care nici SUA, pe care le-ați amintit aici nu au îndrăznit să viseze; construcții a peste 30 de spitale din care nu s-a început nici măcar unul. Și exemplele ar putea continua.
După logica titlului moțiunii dumneavoastră, probabil că ar trebui să împărțiți vina faptului că în sănătate nu este nimic sănătos cu toți cei care au condus acest sistem, proporțional cu anii de mandat și în funcție de partid. Cred că dacă făceam un exercițiu democratic în acest sens, dumneavoastră, inițiatorii, nu ați fi ieșit tocmai bine. Dar eu nu-mi propun asemenea jocuri, pentru că însăși teza de la care s-a plecat ar fi greșită.
Consider că moțiunea simplă introdusă de către colegii parlamentari ai PNL nu îmi este adresată. Parcă este pregătită pentru altă perioadă la care inițiatorii fac frecvent trimitere, inclusiv prin citate, și aici citez și eu din textul moțiunii, ale unui „fost ministru al sănătății care știa numai ce culoare are Ferrari.” Sunt convins de faptul că nici colegii dumneavoastră din opoziție nu vor vota o moțiune care indirect critică mandatul fostului ministru Bazac.
Pentru a avea o structură logică a discursului, vă rog să-mi permiteți să subliniez aspectele cele mai importante în analiza situației sistemului sanitar, iar cu ocazia dezvoltării acestor idei voi atinge toate subiectele semnalate în moțiune.
Așa cum am precizat și la începutul mandatului, prioritățile mele și ale acestui Guvern în domeniul sănătății pentru anul 2010 sunt: descentralizarea; identificarea unor surse suplimentare de finanțare a sistemului; informatizarea și reforma structurală a sistemului medical cu punct de plecare medicina primară.
Să începem cu descentralizarea, măsura care va fi luată în cel mai scurt timp posibil. Tot vorbim despre această sintagmă de ani de zile și, cu toate acestea, s-a făcut mult prea puțin în acest domeniu. Chiar nu înțeleg care este problema unui partid de dreapta cu privire la o asemenea măsură. Ar trebui să fiți primii mei susținători, poate reușesc totuși astăzi să vă determin să susțineți o măsură de politică de dreapta, deoarece descentralizarea reprezintă, în acest moment, pentru România una dintre soluțiile de eficientizare, dar și de asigurare a transparenței decizionale.
Stimați colegi,
Niciun ministru al sănătății nu poate coordona eficient – nu a făcut-o nici până acum – activitatea a peste 430 de manageri de spital și pot să vă dau ca exemplu fosta echipă a domnului ministru Nicolăescu, unde managerii dumnealui nedescentralizați au lălăit mai mult de un an la aplicarea hotărârii de guvern cu privire la împărțirea Spitalului din Târgu Mureș. După împărțire, tot aceiași manageri au triplat
numărul funcțiilor de conducere în cele două spitale. Oare aceasta înseamnă coordonare, cost, eficiență și fezabilitate?
Eu pot să vă spun că, prin descentralizare, Ministerul Sănătății își consolidează rolul firesc, acela de strateg și formator de politici publice și, conform principiului subsidiarității, va ceda rolul de administrator comunităților care sunt mai aproape și cunosc nevoile cetățenilor pe care-i reprezintă.
Un alt obiectiv urmărit prin descentralizare este facilitarea atragerii în sistem a fondurilor externe suplimentare, fiindcă autoritățile locale sunt instituțiile care pot susține proiectele pentru atragerea de fonduri europene în vederea dezvoltării infrastructurii, creșterii calității serviciilor medicale, proiecte de care sistemul medical românesc are azi urgentă nevoie.
Noua reglementare pentru descentralizarea sistemului sanitar va include transferul unui număr de peste 370 de spitale în administrarea consiliilor locale și județene. Vor rămâne în administrarea Ministerului Sănătății 60 de institute naționale, spitale clinice județene și municipale de urgență în București și în țară și câteva spitale de monospecialitate. Astfel, Ministerul Sănătății își păstrează posibilitatea unei intervenții majore și coerente de sine stătătoare și de înalt nivel medical în caz de nevoie, forță majoră sau, Doamne ferește!, calamitate naturală.
Din punct de vedere financiar, descentralizarea trebuie să aibă în prim-plan cele mai importante două principii ale unei politici de sănătate: sustenabilitatea finanțării serviciilor medicale și echitatea, corectitudinea în finanțare.
Sustenabilitatea serviciilor medicale înseamnă că după descentralizare spitalele vor fi finanțate în continuare din Fondul național de asigurări de sănătate, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în cazul programelor naționale de sănătate, achizițiilor de echipamente performante unităților de urgență și activităților de cercetare și doar în mai mică parte de la bugetele locale.
Echitatea, corectitudinea în finanțare trebuie să însemne pentru toți primarii, președinții de consilii și consilieri aceeași plată pentru o apendicită vindecată la fiecare spital descentralizat. Sunt sigur că și inițiatorii moțiunii erau conștienți, chiar în timpul mandatului lor, de importanța financiară a egalizării tarifelor, încercând și ei să facă acest demers într-o perioadă de creștere economică. Din păcate, s-a reușit numai în trei județe – Mureș, Tulcea și Teleorman.
Într-adevăr, ne va fi mai grea egalizarea tarifelor într-un an de austeritate, dar numai așa putem crea condițiile unei piețe libere a serviciilor spitalicești, condiții corecte și egale pentru colegii noștri din administrațiile locale, indiferent de culoarea lor politică.
Egalizarea nu trebuie făcută doar pentru unele județe, pe criterii neștiute sau prea bine știute de toți, ci se face pentru binele funcționării în condiții de corectitudine a majorității spitalelor. Mă miră să vă aud vorbind de clișee politice când vă referiți la egalizarea tarifului pe caz ponderat. Și îmi vine să vă întreb de unde au răsărit oare situațiile în care apendicita mea costă mai puțin la Salonta, la spitalul de la Salonta, decât la dumneavoastră la Lehliu-Gară? De unde aceeași intervenție costă mai mult la Sibiu decât la ClujNapoca, Târgu Mureș sau Iași? Eu chiar nu știu, pentru că așa am moștenit tarifele.
Susțin în continuare că medicina de familie constituie pilonul nr. 1 în sistemul sanitar, fiind poarta prin care pacientul ar trebui să intre în sistem. Eu vă îndemn și pe această cale să vă adresați medicilor de familie de câte ori vă
îmbolnăviți. Cred în medicina primară românească, cred în posibilitatea dezvoltării ei, cred în capacitatea noastră de a înțelege că numai un sistem de medicină primară cu eficacitate sporită poate opri avalanșa de bolnavi către niveluri mai înalte de deservire, mult mai costisitoare.
Într-un document realizat de experții Băncii Mondiale se arată: „În contextul României există multe exemple de situații în care lipsa autonomiei manageriale și clarității în ceea ce privește responsabilitatea limitează performanța sistemului”. Un exemplu ar fi decizia din 2008 de a mări salariile personalului sanitar cu 40%. Conform experților internaționali, decizia nu a fost echilibrată cu alocări bugetare mărite pentru spitale și, astfel, conducerile spitalelor nu au putut ajusta costurile crescute cu salariile. Rezultatul este un vârtej de datorii, în continuă creștere, ale spitalelor care, în cele din urmă, pot destabiliza întregul sistem.
Stimați colegi,
Dacă vorbim de programele naționale de sănătate în 2010, Ministerul Sănătății are la dispoziție circa 110 milioane de euro, cu care trebuie să tratăm oameni bolnavi, să asigurăm tratamentul în străinătate al pacienților care nu pot fi tratați în țară și să facem în plus educație și prevenție.
În cadrul programelor naționale de sănătate pentru anul 2010 am alocat fonduri importante pentru profilaxie, am elaborat o schemă modernă de vaccinare a copiilor, conform celei europene aprobate în 2009, respectiv vaccinarea gratuită a tuturor. Am reușit să asigurăm obligația asumată de România, țară membră a Uniunii Europene, în privința controlului infecțiilor nozocomiale, mediului și securității transfuzionale.
De asemenea, continuăm finanțarea Programului de transplant, oncologie, diabet, dializă, boli rare, ortopedie, boli infecțioase, cardiovasculare, inclusiv tratament în străinătate. Dezvoltăm Programul de sănătate al mamei și copilului prin extinderea unor subprograme care abia acum devin cu adevărat naționale. Ne îngrijim și de sănătatea orală a copiilor prin tratamente stomatologice pentru copiii de clasa I, capitol la care am fost foarte deficitari. Consider că preocuparea pentru sănătatea mamei și copilului reprezintă o investiție însemnată în sănătatea viitoarelor generații din România.
În anul 2010 vom lansa un program nou de educare a viitoarelor mame cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și la îngrijirea nou-născutului.
Stimați colegi, semnatari ai moțiunii,
Moțiunea formulată de dumneavoastră face referire la Programul național de evaluare a stării de sănătate a populației, început în 2007, continuat în 2008, program după care Guvernul a reușit să achite datoriile rezultate abia în 2009, costurile ridicându-se la aproape 200 de milioane de euro.
Conform datelor furnizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prelucrărilor statistice efectuate de Centrul de calcul al Ministerului Sănătății, în cele 18 luni de funcționare, programul menționat a luat în evidență peste 12 milioane de persoane, dintre care doar 10.778.868 de persoane apar cu evaluări validate. Peste un milion de cazuri au evaluări absente sau incomplete, dar plătite, și încă nu s-a justificat de ce aproximativ 450 de mii de CNP-uri apar evaluate de două ori.
Cele 892 de laboratoare de analiză incluse în program au efectuat peste 72 de milioane de analize, din care doar 67 de milioane au fost solicitate de medicii de familie. Ministerul
Sănătății a plătit 5 milioane de analize suplimentare. Laptopurile achiziționate pentru medicii de familie au costat 10 milioane de euro. Costurile administrative, tipărirea tichetelor, expedierea prin poștă ne-au mai luat de la bugetul sănătății încă 20 de milioane de euro. Nu aceasta este însă cea mai mare problemă.
Din nefericire, din punct de vedere științific, utilitatea datelor este discutabilă, nefiind posibilă interpretarea și evaluarea obiectivă a acestora din cauza metodologiei nepotrivite de organizare a acestui amplu studiu.
Fără a intra în detalii, merită de reținut că din fondurile cheltuite pentru Programul de evaluare al sănătății populației timp de peste un an, Ministerul Sănătății ar fi putut derula Programul de _screening_ și prevenție pentru cancerul de col uterin timp de 4 ani. Eu cred totuși că era mai bine dacă se întâmpla așa.
Să vorbim și despre serviciile de urgență. Dezvoltarea sistemului de urgență nu s-a sistat așa cum sugerați dumneavoastră în textul documentului citit azi. În cursul anului 2009 au fost achiziționate un număr de 102 ambulanțe tip B, din care 31 au fost predate SMURD-ului și 71 serviciilor de ambulanță, și 35 de ambulanțe de tip C, din care 6 predate SMURD-ului, 29 serviciilor de ambulanță.
Totodată, au fost achiziționate și 8 unități mobile de terapie intensivă neo-natală și 2 incubatoare pentru elicopterele SMURD. Tot în cursul anului 2009 au fost dotate 192 de compartimente de primiri urgențe și camere de gardă cu echipamente de resuscitare și de asistență medicală de urgență din programul finanțat prin Banca Mondială.
Planul Ministerului Sănătății în cursul anului 2010 este de a continua achizițiile ambulanțelor pentru serviciile de ambulanță și pentru SMURD, astfel încât să se păstreze standardul stabilit pe plan național.
Tot în cursul acestui an urmează să înceapă procedura de achiziție a 6 elicoptere destinate activității SMURD și care urmează a fi livrate în următorii 4 ani.
În cursul anului 2009 și la începutul anului 2010 au fost înființate mai multe structuri județene noi SMURD și echipaje noi SMURD în cadrul structurilor deja existente, astfel ajungând la un număr de 33 de județe împreună cu Bucureștiul.
Să continuăm cu medicamente și farmacii. În anul 2008, ministrul de atunci al sănătății a decis înghețarea prețului medicamentelor prin menținerea unei rate de schimb fixe pentru a calcula prețul reglementat al medicamentelor de import, rezultând astfel aproape un blocaj pe piața farmaceutică. Decizia de actualizare a prețului a fost amânată în mod repetat de-a lungul anului electoral 2008, menținându-se forțat cursul de schimb de 3,32 de RON/euro și actualizându-se la 3,63 doar din noiembrie și doar pentru programele naționale.
Criza și-a atins un maximum în octombrie 2008 cu proteste ale distribuitorilor de medicamente și decizia unanimă de a opri aprovizionarea pentru 2 săptămâni. Populația a avut mai puțin de suferit datorită stocurilor de medicamente existente în farmacii.
Tot în aceeași perioadă, eliminarea plafoanelor farmaciilor pentru eliberarea medicamentelor a dus la epuizarea fondurilor alocate sănătății pentru medicamente compensate și gratuite în mai puțin de un trimestru, precum și la creșterea consumului de medicamente în anul 2009 față de 2008 cu 40,6%, tendința fiind în creștere în continuare.
Dificultățile economice cu care se confruntă întreaga Românie se răsfrâng asupra societăților comerciale și, inevitabil, și asupra farmaciilor. Dar, din evidența eliberării numărului de autorizații, anual se deschid în jur de 450-500 de farmacii, deci închiderea unora nu se va întâmpla la o scară care să afecteze ansamblul pieței de distribuție cu amănuntul de medicamente.
De asemenea, numărul medicamentelor noi care s-au pus pe piață este în continuă creștere. Astfel, în 2007, în jur de 600, în 2008, 900, iar în 2009, în jur de 1.100 de medicamente nou-introduse.
Pentru deblocarea situației financiare din sistemul sanitar, Ministerul Sănătății a introdus un mecanism financiar similar sistemelor de tip clawback... M-aș putea dezice de el foarte ușor, fiind promovat tot de către ministrul pe care tot îl invocați în moțiune și care nu cunoștea, cum spuneți dumneavoastră, decât culoarea acelei mașini sport italiene. Acesta este un sistem prin intermediul căruia toți producătorii de medicamente care desfac produse pe piața românească vor contribui la finanțarea sistemului public de sănătate de la 5 până la 11%.
Actul normativ e în dezbaterea Parlamentului, deci aveți la dispoziție materialul în Camera Deputaților.
Informatizarea sistemului. Salut și pe această cale ideea distribuirii laptopurilor către medicii de familie. Păcat că nu a fost precedat de informatizarea sistemului, conectarea lor în rețea, reguli mai clare de programare la consultații.
Sunt convins că bolnavul apreciază mai mult orice mică schimbare în bine la nivelul programării consultațiilor, îmbunătățirea actului medical, decât un laptop pe masa medicului. Nu le contest utilitatea, însă am senzația că s-a dat computerul de bord, dar nu s-au asigurat roțile.
Informatizarea este un element esențial pentru funcționarea eficientă a sistemului de sănătate. Tocmai de aceea unul dintre obiectivele mandatului meu este realizarea cadrului național de sănătate. Acesta presupune existența unei infrastructuri informatice naționale bine puse la punct. Doar menționez așa, șoptind oarecum, că, potrivit Legii nr. 95/2006, implementarea cadrului național de sănătate era prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2008. De ce n-ați făcut-o, stimați colegi semnatari ai moțiunii, căci în mare măsură nu mai aveam problemele pe care le avem astăzi pe acest domeniu?
Astăzi suntem singura țară membră a Uniunii Europene în care cetățeanul este pus să stea la rând la casele județene de asigurări de sănătate pentru a scoate o adeverință cu privire la plata sau neplata, plata la zi a contribuției de sănătate.
În ceea ce privește sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate, a fost finalizat și lansat în anul 2008. Dacă credeți că sistemul este depășit, așa cum spuneți în moțiune, de ce le-ați plătit banii informaticienilor care nu și-au făcut treaba? Într-adevăr, au fost și sunt multe probleme cu acest sistem moștenit din 2008. Dar nu ne văităm continuu de ele, ci încercăm să le corectăm pe parcurs.
Susțineți faptul că Guvernul Boc a anulat o licitație de 700 de mii de euro care era în evaluare la începutul anului 2009 și a propus alta, dar de 10 milioane.
Vă pot informa că prima, cea de 700 de mii de euro, a fost o licitație pentru un soft pentru medicii de familie care a fost atacată în instanță încă în 2008, iar sentința dată în 2009 a anulat întreaga licitație din cauza unor nereguli de procedură.
## Să ne referim puțin și la buget.
Vă mulțumesc că ați adus în dezbatere acest subiect. Ar fi mult de discutat pe această temă și despre responsabilitatea tuturor pentru stadiul la care ne aflăm în prezent. Aș vrea să vă spun că eu aș fi fost foarte bucuros dacă era așa cum ne-ați spus dumneavoastră în moțiune. Din păcate, finanțarea sistemului sanitar în anul 2008 a fost de 3,8% din PIB, și nu 4,5%, așa cum greșit ați precizat în documentul citat.
În perioada 2008–2010, cheltuielile pentru sănătate au înregistrat un trend descendent, atât în sume absolute, cât și ca procent din PIB. Această situație se datorează în principal măsurilor luate în anul 2008, prin care s-au diminuat cotele de contribuție aferente asigurărilor sociale de sănătate la 5,5% pentru angajați, 5,2% pentru angajatori și 10,7% pentru persoanele care se asigură facultativ.
Stimați colegi,
Timp de 10 ani de zile, în România, contribuția a scăzut în mod constant, de la 7 plus 7%, 14 în total, la 10,7%, cât este în prezent. Ultima scădere, întâmplător sau nu, a avut loc la sfârșitul anului 2008. Aceste scăderi au dus desigur la resurse financiare mult diminuate pentru bugetul sănătății. S-ar putea spune că nu e bine să avem fiscalitate și contribuții mari. Da, doar că țări ca Germania cu 14,9%, Cehia 13,5%, Slovacia 14%, Franța 13,55% sau Slovenia 12,92% au un nivel de contribuții mult mai ridicat ca România, desigur și raportat la salariile din aceste țări.
În același timp, continuăm să fim un stat preponderent social. Există categorii largi de populație care beneficiază de servicii medicale, de medicamente, dar care sunt scutite de plata contribuției, fără ca în contrapartidă să fie asigurate resursele financiare aferente.
Numărul categoriilor aflate în această situație a crescut de repetate ori, poate nu întâmplător, în diverse perioade electorale, depășind în prezent 11 milioane de persoane. Practic, astăzi, în România, nici 5 milioane de persoane nu susțin un sistem sanitar pentru aproape 22 milioane de cetățeni români. Aici este marea problemă de care trebuie să vorbim și de răspunderea guvernelor care au luat măsuri populare, dar fără a se gândi la consecințele finanțării acestui sistem sanitar.
În privința coplății, sper că știați că este o noțiune prezentă în sistemul sanitar și în contractul-cadru de ani de zile, dar neimplementată până acum. Este o măsură impusă și de contractul de împrumut încheiat cu FMI, cu Banca Mondială și Comisia Europeană.
Coplățile există în multe sisteme de sănătate din țările dezvoltate, vezi Franța, Germania, și au fost introduse în ultimii ani în tot mai multe dintre statele în tranziție din Europa de Est: Estonia, Croația, Cehia.
Experiența internațională sugerează că datorită cuantumului modic al coplăților, beneficiile care pot fi așteptate sunt reprezentate, în primul rând, nu de suplimentarea resurselor financiare și nici de eradicarea completă a plăților informale neoficiale.
Mai degrabă, beneficiile vor fi legate de reducerea cererilor nejustificate pentru servicii medicale și de o reechilibrare a solicitărilor între diverse paliere de asistență. Un pacient va prefera o consultație la medicul de familie unde va plăti doar 5 lei sau la specialistul de ambulatoriu decât să se interneze la spital și să plătească mai mult.
Alt subiect evocat de dumneavoastră: alimentele nesănătoase.
Sarmalele, brânza și mititeii, iar mai nou, hamburgherul și alvița, iată câteva dintre sperietoarele vieții noastre, aceste alimente despre care se spune că vor fi taxate. Dar eu vă întreb de unde aveți informațiile.
Ministerul Sănătății a lansat o idee de proiect la începutul anului 2010. Am supus dezbaterii prin pagina de internet a instituției propunerea privind măsura, ideea taxării alimentelor nesănătoase. Nu am lansat însă nicio cifră, nicio măsură concretă privind aceste planuri și totuși am aflat și noi cu stupoare că vor fi scumpiri de _n_ la sută, că oamenii își vor pierde locurile de muncă din cauza aceasta și așa mai departe.
Aici și de la acest microfon doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat cu idei pro sau contra acestei propuneri. Și vreau să-i rog pe această cale pe toți inventatorii de zvonuri de specialitate, să mai treacă și pe la noi, să ne întrebe măcar de sănătate, că de taxa alimentelor nesănătoase nu avem deocamdată de declarat nici procente, nici măsuri radicale.
Am spus un lucru și atunci la lansare și am repetat acest lucru de mai multe ori: dacă se va implementa această măsură, resursele financiare vor fi folosite pentru programe de educație a copiilor. Dorim să dezvoltăm programe de educație privind alimentația sănătoasă, în special programe pentru copii și tineret, pentru care suntem răspunzători tot noi, adulții.
Pentru această propunere de idei am fost atacat din foarte multe părți, nu doar din partea companiilor producătoare din industria alimentară, dar am fost și felicitat chiar de la dumneavoastră din partid, stimați semnatari ai moțiunii. Dacă nu vă amintiți, vă spun eu. M-a susținut public chiar domnul prim-ministru Tăriceanu, dar probabil dânsul nu reprezenta în acel moment punctul de vedere oficial al liberalilor. Oricum, eu îi mulțumesc pentru susținere. Pe lângă aceasta, am primit felicitări și invitații din străinătate pentru a prezenta această măsură preconizată.
## Stimați colegi,
Printre concluzii, doresc să vă spun că efectele unui management defectuos în orice domeniu, și deci și în sănătate, se văd în timp, și nu pe moment. Or, dacă în sănătate, la ora actuală, sunt probleme, acestea se datorează, în principal, unui management deficitar din trecut și care-și produce efectele acum.
Comparația cu perioada 2006–2008 făcută de dumneavoastră este neoportună, având în vedere diferențe semnificative ale situației economico-sociale și ale modului de abordare a priorităților declarate și asumate. Consider că este oportună continuarea unor proiecte care s-au dovedit a fi eficiente, chiar a unora inițiate sau propuse de predecesorii mei.
## Stimați colegi liberali,
Îmi cereți lucruri ce le-ați fi putut face dumneavoastră. Alocarea a 6% din PIB pentru sănătate se putea face și până acum și era indicat a se face pe perioadă de creștere economică. Nu știu ce credibilitate are această solicitare din moțiune, câtă vreme în perioada în care ați guvernat și ați deținut acest portofoliu, nu s-au alocat 6% din PIB pentru sănătate.
Îmi cereți recuperarea unor măsuri întârziate nu de ieri sau de luna trecută. Definirea pachetului de servicii de bază decontate din asigurările sociale de sănătate s-ar fi putut face de multă vreme. Să nu spun de multe mandate.
Revin cu precizarea că actuala conducere a Ministerului Sănătății nu a politizat funcțiile de conducere din unitățile sanitare și nici din deconcentratele sale. Nu au fost efectuate modificări în structura deconcentratelor decât ca urmare a unor sentințe judecătorești a căror ducere la îndeplinire este obligatorie.
Spre deosebire de toți predecesorii mei, eu nu mi-am început mandatul cu reorganizări inutile, cu demiterea sau schimbarea directorilor direcțiilor de sănătate publică sau a managerilor spitalelor publice și nici nu am propus modificarea legislației în sensul schimbării denumirii unor instituții sau a funcțiilor de conducere pentru a mima o reorganizare instituțională care să-mi permită acest lucru.
Printre managerii spitalelor publice care au ocupat funcția prin concurs în urma examenelor organizate în perioada 2006–2008, în total, peste 430 de manageri, azi sunt în funcție 233, dintre care 173 menținuți ca interimat după expirarea mandatului de trei ani, iar 60 de manageri încă au contracte de management în derulare.
Dați-mi voie să vă spun din nou: sunteți într-o oarecare întârziere cu această moțiune și atacați fără să aveți ținta în față. Vă rog să verificați. Stă în fața dumneavoastră singurul ministru al sănătății care nu a început prin a numi alți manageri în locul celor vechi, alți directori, alți șefi și adjuncți ai lor. Eu n-am redenumit inspectoratele în direcții, direcțiile în autorități și autoritățile iarăși în direcții, cum s-a întâmplat de patru ori în ultimii 13 ani, inclusiv în 2006.
De asemenea, funcțiile de conducere ale spitalelor au fost redenumite în ultimii 10 de ani de patru ori, evident, sub masca eficientizării lor. Nu s-a dorit, de fapt, decât politizarea acestora.
Noi ne dorim în anul 2010 un început de normalizare și în sistemul sanitar. Și nu vom propune nicio măsură de acest gen prin care să venim cu tăvălugul să schimbăm oameni doar de dragul de a-i înlocui cu alții.
Stimați semnatari ai moțiunii, îmi cereți imposibilul. Construirea de noi spitale nu poate fi susținută financiar în 2010, în condițiile economice mondiale și naționale actuale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.