Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2005
procedural · respins
Puiu Ha∫otti
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte,
A∫a cum ∫ti˛i, ieri, c‚nd a fost Biroul permanent al Senatului, eu am ar„tat c„ este pentru ultima dat„ c‚nd am tolerat ni∫te manifest„ri care nu-∫i au rolul ∫i rostul Ón Parlament, ni∫te manifest„ri suburbane, ni∫te manifest„ri de natur„ s„ jigneasc„ colegii parlamentari sau mini∫tri. Tot ieri am spus, la Biroul permanent al Senatului, c„, Ón situa˛ia Ón care distinsul senator Gheorghe Funar va mai face aprecieri jignitoare la adresa colegilor senatori sau mini∫tri, voi cere instituirea comisiei de disciplin„.
Dumneavoastr„, domnule pre∫edinte, Ómpreun„ cu ceilal˛i colegi, domnul Frunda, absolut to˛i cei care au luat cuv‚ntul au fost de acord c„ Ón Senat trebuie s„ existe o dezbatere civilizat„. A˛i fost cu to˛ii de acord c„, dac„ nu exist„ cel pu˛in o dezbatere civilizat„, nu putem avea preten˛ia de la pres„, de la opinia public„ s„ ne respecte. Astfel de manifest„ri sunt de natur„ s„ atrag„ dup„ ele un blam al Óntregii societ„˛i rom‚ne∫ti.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 61/12.V.2005 Iat„ de ce, Ón calitate de lider al Grupului P.N.L.-P.D., cer ca domnul senator Gheorghe Funar s„ fie chemat Ón fa˛a unei comisii de disciplin„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.