Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2005
procedural · respins
Bogdan Olteanu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
A∫ dori s„ fac o precizare Ón ce prive∫te amendamentul de la punctul 2, amendament admis, la Capitolul II — Transporturi, construc˛ii, turism — eliminarea punctului 10, cu care am fost de acord, dar discu˛ia care s-a purtat Ón comisie a fost ca textul de la punctul 10 s„ fie inclus Ón con˛inutul punctului 2 de la capitolul II, care s„ devin„: îPerfec˛ionarea cadrului legislativ Ón domeniul transporturilor, Ón vederea alinierii la legisla˛ia comunitar„, inclusiv organizarea timpului de lucru al personalului ce desf„∫oar„ activit„˛i mobile de transport rutier“, astfel Ónc‚t s„ se Ónl„ture, la momentul eventualei adopt„ri a unei asemenea ordonan˛e, orice fel de dubiu.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 79/13.VI.2005 Dac„-mi amintesc bine, comisia a fost de acord cu aceast„ propunere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.