Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 octombrie 2004
procedural · adoptat
Gheorghe Predil„
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
A fost nevoie s„ modific„m aceast„ lege pentru c„ trebuia s„ definim mai clar responsabilit„˛ile administratorilor resurselor acvatice vii, cei patru mari administratori. Din aceast„ cauz„, s-a propus s„ se Ónfiin˛eze îAgen˛ia Na˛ional„ pentru Pescuit ∫i Acvacultur„“, ca autoritate a statului care are ca principal obiectiv elaborarea ∫i implementarea strategiei na˛ionale cu privire la gestionarea durabil„ a resurselor acvatice vii at‚t Ón apele maritime continentale, c‚t ∫i Ón amenaj„rile piscicole ∫i, mai ales, Ón func˛ionarea pie˛ei produselor pesc„re∫ti.
Un alt motiv a fost s„ asigur„m o coordonare unitar„ a activit„˛ilor de pescuit, de acvacultur„, de inspec˛ie ∫i de control ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, s„ promov„m politicile piscicole, toate, Ón concordan˛„ cu politicile de mediu, cu cele sociale, cu cele economice ∫i de protec˛ia consumatorilor, Óncadr‚ndu-ne Ón obliga˛ia general„ pe care o avem ∫i ca viitori membri ai Uniunii Europene. Acestea au fost, Ón primul r‚nd, motivele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.