Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 septembrie 2005
procedural · respins
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea plenului ca vineri, 23 septembrie a.c., programul de lucru s„ fie Óntre orele 9,00—13,
Discurs
Domnule pre∫edinte al Senatului, Doamnelor ∫i domnilor senatori,
La acest art. 12, Ómpreun„ cu mai mul˛i colegi din Grupul parlamentar al P.S.D. enumera˛i Ón anexa nr. 1, la pagina 8, am formulat dou„ amendamente. Ambele
sunt extrem de importante. Este adev„rat c„ ele au fost acceptate la nivelul Comisiei speciale pentru modificarea ∫i completarea Regulamentului Senatului ∫i rug„m plenul s„ voteze Ón favoarea acestor amendamente.
Primul amendament vizeaz„ m„rirea c‚timii legate de legalitatea Senatului nou-ales.
Sigur c„ fiecare dintre noi poate s„ spun„: Ón momentul Ón care s-au validat jum„tate plus 1 din mandate Ónseamn„ c„ po˛i s„ iei decizii sau, a∫a cum exista Ón vechiul regulament, Ón momentul Ón care au fost validate dou„ treimi nu se mai pune problema c„ nu putem s„ adopt„m legi, inclusiv cu caracter organic.
Aceast„ c‚time are Óns„ un alt rol extrem de important, vizeaz„ protec˛ia care trebuie realizat„ Ón democra˛ie Ón favoarea opozi˛iei, pentru c„, altfel, de fiecare dat„, atunci c‚nd va exista o putere abuziv„, prin raportul comisiei, va propune fie am‚narea valid„rii mandatelor reprezentan˛ilor opozi˛iei, fie invalidarea.
Motiv pentru care, Ón momentul Ón care aceast„ c‚time este de trei p„trimi, Senatul se vede pus, pe de o parte, Ón situa˛ia s„ respecte regulile jocului democratic, iar pe de alt„ parte, Senatul legal constituit, dup„ validarea mandatelor ∫i depunerea jur„m‚ntului, poate s„ adopte de la legi cu caracter ordinar, legi organice, inclusiv legi constitu˛ionale, ∫i c„, deci, putere ∫i opozi˛ie trebuie s„ se aplece, cu seriozitate, asupra prevederilor Constitu˛iei, asupra Regulamentului Senatului, atunci c‚nd se discut„ invalidarea unui mandat sau se propune, eventual, am‚narea de la validare.
Cel de al doilea amendament formulat de noi vine Ón Ónt‚mpinarea prevederilor art. 70 din Constitu˛ie, pentru c„ acest text era la limita Constitu˛iei.
V„ rog s„ observa˛i c„, potrivit art. 70 punctul 1 din Constitu˛ie, senatorii, al„turi de deputa˛i, intr„ Ón exerci˛iul mandatului la data Óntrunirii legale a Camerei din care fac parte, deci convocat„ de c„tre pre∫edintele Rom‚niei, sub condi˛ia — spune Constitu˛ia — valid„rii alegerii, a∫adar a alegerii lui Ón circumscrip˛ia respectiv„, nu validarea alegerilor care au avut loc la o anumit„ dat„ ∫i sub acea rezerv„ a depunerii jur„m‚ntului.
Modul Ón care noi am formulat acest art. 12, cu acest amendament din partea final„, credem c„ face ca textul s„ fie constitu˛ional.
Motiv pentru care solicit„m plenului Senatului s„ fie acceptat ∫i sus˛inut prin vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.