Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 decembrie 2006
other · respins
Gheorghe Funar
Discurs
Domnule pre∫edinte al Senatului, Onorat prezidiu,
Doamnelor ∫i domnilor parlamentari, Domnule ministru,
Permite˛i-mi s„ sus˛in acest amendament de la num„rul curent 33. Autorul principal este pre∫edintele Senatului, al„turi de al˛i colegi senatori ∫i deputa˛i de la toate partidele politice.
Œn mod evident, U.D.M.R., nefiind partid politic, nu are reprezentant Óntre sus˛in„torii acestui amendament.
El vizeaz„, doamnelor ∫i domnilor senatori ∫i deputa˛i, cre∫terea sumelor alocate bugetelor locale, respectiv la anexa nr. 4.
Nu insist asupra detaliilor, pentru c„ noi am explicat ast„zi ∫i a reamintit domnul pre∫edinte al Senatului, cu o bogat„ experien˛„ ∫i Ón acest domeniu al bugetelor, c„, Ón cazul Ón care vor fi admise dintre amendamentele respinse cu referire la anexele nr. 4—7, la bugetele locale, sumele vor fi corectate.
De aceea, domnule pre∫edinte, nu insist asupra sumelor, ci ideea de principiu a autorilor acestui amendament este s„ creasc„ sumele alocate bugetelor locale, pentru ca descentralizarea s„ poat„ deveni efectiv„.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.