Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2005
procedural · retras
Petru ™erban Mih„ilescu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte, am luat cuv‚ntul pentru c„ nu sunt de acord cu acea idee c„ a fost un vot de conjunctur„. Noi am discutat foarte mult Ón comisie asemenea propuneri ∫i, spre deosebire de acest caracter totalitar al unui proiect de lege, eu vreau s„ subliniez c„ acest proiect de lege prezentat de domnul Funar ar putea reprezenta un Ónceput. El nu trebuie luat ca o ghilotin„ prin care, de m‚ine, fondurile consiliilor locale se vor duce toate la acest lucru, dar le va da de g‚ndit Ón momentul Ón care toate ora∫ele au mari probleme cu traficul.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 181/24.XI.2005 Consider c„ este un proiect generos care poate fi perfec˛ionat la Camera Deputa˛ilor ∫i este bine s„ mergem ∫i noi pe asemenea idei de progres. Altfel, vom r„m‚ne Óntotdeauna la votul unor legi care sunt cam Ón aceea∫i zon„, cu sute de articole, care mai de care mai pline de opreli∫ti, fa˛„ de o ini˛iativ„ care ar putea s„ duc„ la un progres Ón acest domeniu.
Reamintesc colegilor c„, dup„ 15 ani, neav‚nd un asemenea proiect, avem doar dou„ sau trei proiecte de centuri de ocolire care s-au f„cut doar la anumite presiuni ale b„ncilor interna˛ionale. Un asemenea proiect pentru toate municipiile capital„ de jude˛ le-ar permite m„car s„ g‚ndeasc„ frumos la o adev„rat„ chestiune de progres.
V„ mul˛umesc.
Noi sus˛inem acest proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.