Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2002
other · respins
Damian Bruda∫ca
Discurs
Domnule pre∫edinte de ∫edinþ„, Doamn„ ministru, Eu v„ mulþumesc pentru r„spunsuri.
Œn leg„tur„ cu primul r„spuns legat de Fundaþia îCorvineum“, a∫ vrea s„ v„ informez, s„ v„ supun atenþiei faptul c„ ceva pute Ón aceast„ chestiune, de vreme ce parlamentari ai U.D.M.R. de Cluj au intervenit, din datele pe care le deþin, la Poliþia Economic„ a judeþului Cluj ∫i la celelalte organe financiare, pentru a se stopa verific„rile Ón materie ∫i pentru a-i scoate basma curat„ pe cei care sunt implicaþi Ón deturn„ri de sume impresionante, care vin prin aceast„ filier„. Probabil c„ acea verificare pe care o promite domnul ministru, pentru care-i mulþumesc, va avea Ón vedere ∫i aspectul respectiv.
Acum, Ón leg„tur„ cu cel de al doilea r„spuns, care este un pic mai complex ∫i am sentimentul c„ Ón Guvernul Rom‚niei, ∫i o rog pe doamna ministru, faþ„ de care am o consideraþie sincer„, cu totul deosebit„, apreciind profesionalismul Domniei sale, de excepþie, am impresia, totu∫i, c„ Ón Guvernul Rom‚niei nu ∫tie st‚nga ce face dreapta.
S„ v„ demonstrez de ce spun acest lucru, care mi se pare c„ este destul de grav, Ón datele sale, dar este confirmat de dou„ r„spunsuri primite de la dou„ departamente importante ale Guvernului N„stase. Prin r„spunsul pe care l-a dat Banca Naþional„ a Rom‚niei, Ónsu∫it de c„tre Ministerul Finanþelor Publice, se spune c„ aceast„ banc„ aproape nu ar exista. Prin r„spunsul dat de c„tre Ministerul de Interne, sub semn„tura domnului Ioan Rus, pe care-l am aici, Ón faþ„, se spun urm„toarele: îLa data de 24.04.2001, prin Œncheierea nr. 1.348, judec„torul delegat pe l‚ng„ Oficiul Registrului Comerþului Cluj a dispus autorizarea constituirii ∫i Ónmatricul„rii S.C. îMinerva“ Cooperativa de credit Cluj, cu num„r de Ónmatriculare J-12/655/2001 ∫i sediul Ón municipiul Cluj-Napoca, Str.General Traian Mo∫oiu nr. 18, Cluj“.
Evident c„ eu nu m„ pricep la toate h„þi∫urile care au fost menþionate Ón r„spuns, foarte multe dintre ele de competenþa economi∫tilor, Óns„ atrag atenþia c„ aceast„ banc„, totu∫i, exist„. C„ exist„ este faptul c„, la
25.10.1999, deci cu mult Ónainte ca ea s„ fie autorizat„, ∫i aici Banca Naþional„ ar fi trebuit s„-∫i spun„ cuv‚ntul, a Óncheiat cu cet„þeanul Chiorean Ioan, din Cluj-Napoca, contractul, de depunere, de depozit nr. 56 pentru suma de 10 milioane, cu o dob‚nd„ de 67%, pe o perioad„ de 6 luni.
Acum, c‚nd Óncearc„ acest om Ón v‚rst„ ∫i bolnav s„-∫i recupereze banii, este purtat de la îAna la Caiafa“. Banca exist„, dar nu exist„, i se recomand„ s„ se adreseze la Galaþi, celui care este pre∫edintele Consiliului de administraþie, numitul Harabagiu Romeo Aurelian, iar de la Galaþi nu i se r„spunde la nici una dintre scrisorile, dintre solicit„rile pe care le-a f„cut.
Dup„ p„rerea mea, ceva pute Ón Danemarca, dar probabil ∫i la aceast„ banc„. Cineva are interesul s„ acopere o inginerie financiar„ important„, c„reia i-au c„zut victim„ persoane Ón v‚rst„, care ∫i-au depus, atra∫i de dob‚nda destul de tentant„, ∫i-au depus veniturile la aceast„ banc„.