Monitorul Oficial·Partea II·28 iunie 2003
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Sever Me∫ca
Discurs
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Este evident faptul c„ prin crearea Comisiei pentru revizuirea Constitu˛iei, printr-un acord Óntre partidele parlamentare, a avut loc o o sc„pare regretabil„. Nu fac aici un proces de inten˛ie, dar fapt este c„, din procesul de analiz„ ∫i decizie au fost exclu∫i parlamentarii independen˛i, parlamentarii cu adev„rat independen˛i, nu acei colegi care ∫i-au g„sit ad„post vremelnic pe l‚ng„ unul sau altul dintre partidele acum aflate Ón Parlament.
Nu m„ erijez aici Óntr-un reprezentant delegat al acestei categorii de parlamentari, cum a f„cut Ón c‚teva r‚nduri un coleg independent, f„r„ a ne consulta pe noi ceilal˛i. Vorbind, Óns„, Ón nume propriu, ating problema mul˛imii, eu fiind un element Ón mul˛imea deputa˛ilor independen˛i.
Consider‚nd c„ apartenen˛a sau neapartenen˛a la un grup parlamentar nu ne descalific„ pe noi, aceia care, fie am fost prea buni pentru partidele din care am plecat, fie ne-am Ónscris Ón partide prea bune pentru noi, eu, personal, am fost preocupat de procesul revizuirii Constitu˛iei ∫i, oarecum Ómpotriva voin˛ei comisiei, am exprimat anumite puncte de vedere ∫i am formulat amendamente.
™i m„ adresez acum plenului Camerei Deputa˛ilor cu rug„mintea de a nu marginaliza un num„r de deputa˛i numai pe criteriul apartenen˛ei sau nu la un partid politic. Rog plenul Camerei s„ nu admit„ _de plano_ ideea c„ parlamentarii independen˛i sunt numai oameni, av‚nd interese materiale meschine, care le dicteaz„ mi∫c„rile politice. Fac acest lucru, Óntruc‚t se Óncearc„ s„ se elimine _de facto_ din procesul de analiz„ ∫i decizie un num„r de parlamentari, de∫i toate partidele parlamentare au adunat mul˛i colegi foarte onorabili, care, fiind nemul˛umi˛i Ón alte partide, au ales independen˛a.
Dac„ mi se va Óng„dui, voi Óncerca s„ exprim o pozi˛ie ∫i tran∫ant„, cel pu˛in Óntr-o problem„ de extrem„ importan˛„. A∫ dori s„ nu se Ónchid„ gura celor care sunt independen˛i, pentru c„ acest document, Constitu˛ia, este un document al tuturor, ∫i un deputat independent nu este mai pu˛in deputat dec‚t oricare membru al unui mare ∫i onorabil partid.
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Ni se spune mereu c„ revizuirea Constitu˛iei a fost necesar„, ∫i sunt de acord cu acest lucru. Un motiv pentru revizuire a fost apropierea noastr„ de Uniunea European„. Cum se face totu∫i c„ Ón dorin˛a noastr„ de a ne apropia de Uniunea European„, propunem o Constitu˛ie care nu seam„n„, din anumite puncte de vedere, cu nici o alt„ Constitu˛ie european„. Este un aspect al democra˛iei noastre originale, destul de discutabil. Sper, Óns„, s„ m„ pot pronun˛a asupra unor prevederi perfectibile, cu ocazia discut„rii amendamentelor pe care le-am propus. Sper ca plenul Camerei s„ ia not„ de faptul c„ Ón actualul Parlament, Ón afar„ de membrii partidelor politice, mai exist„ ∫i al˛ii, c„rora trebuie s„ le acorde dreptul de a se exprima.