Monitorul Oficial·Partea II·22 decembrie 2006
Informare · respins
Ioan Onisei
Discurs
## Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Nu este vorba despre modificarea Legii nr. 504/2004, la care se refer„ domnul deputat. De altfel, am avut onoarea ∫i pl„cerea s„ lucr„m Ómpreun„ la acea lege, care a necesitat 4 ani de munc„, a fost retrimis„ spre examinare de Pre∫edintele Rom‚niei ∫i a∫a mai departe.
Este vorba despre o nou„ lege care, de data aceasta, prive∫te nu numai institu˛iile de spectacole ∫i concerte, dar ∫i companiile cu caracter privat, pentru c„ ele exist„, pentru c„ ele func˛ioneaz„, pentru c„ ele trebuie sprijinite de autorit„˛ile publice locale ∫i centrale ∫i, de asemenea, noua lege va privi ∫i desf„∫urarea activit„˛ii de impresariat artistic, o activitate strict legat„ de cea desf„∫urat„ de institu˛iile ∫i companiile de spectacole ∫i concerte.
Vreau s„ v„ precizez c„ activitatea de impresariat artistic se desf„∫oar„ acum sub imperiul unei hot„r‚ri de guvern din 1991, al unor norme metodologice cu totul neclare ∫i, Ón opinia Ministerului Culturii ∫i Cultelor, ea
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.