Monitorul Oficial·Partea II·18 aprilie 2005
other · adoptat
Ioan fiundrea
Discurs
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„,
M„ uit Ón sal„, voiam s„ spun, stimate colege, stima˛i colegi, nu prea mai sunt, a∫a c„ o s„ trec direct la subiect.
De fapt sunt dou„ interpel„ri. Una este din partea grupului ∫i trebuie s„ o citesc eu ∫i una este Ón ceea ce prive∫te jude˛ul Cara∫-Severin, partea de s„n„tate.
Am o interpelare adresat„ domnului ministru al s„n„t„˛ii, Mircea Cintez„. Interpelare privind salarizarea medicilor psihiatri din ambulatoriul de specialitate.
La Conferin˛a de la Helsinki privind s„n„tatea mintal„ s-a hot„r‚t ca spitalele s„ aib„ personal competent, suficient, iar cel existent s„ fie men˛inut.
Œn spitalele din jude˛ul Cara∫-Severin exist„ un deficit de personal medical. Ini˛iativa antiazilarea, care se propune a fi Óncurajat„, se poate realiza prin angajarea de personal bine instruit Ón ambulatoriul de specialitate. Acest personal poate fi men˛inut doar dac„ li se asigur„ o salarizare corespunz„toare.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 44/18.IV.2005 Hot„r‚rea de Guvern nr. 1.471 din 2004 prevede acordarea unui spor de 50% din salariul de baz„ pentru condi˛ii deosebit de periculoase personalului din unit„˛ile bugetare pentru urm„toarele domenii: leprozerii, anatomie patologic„ ∫i medicina legal„, TBC, SIDA, psihiatrie, epidemii deosebit de grave ∫i altele.
Ambulatoriul de pe l‚ng„ spitalele generale are medici psihiatri care au salariu fix, dar ace∫tia nu primesc sporuri pentru condi˛ii deosebit de periculoase, cu toate c„ Ón normele de func˛ionare ale ambulatoriului din 1974 se prevedea c„ îambulatoriul asigur„ asisten˛„ medical„ de urgen˛„“, art. 105 sec˛iunea II.
Situa˛ia expus„ nu este conform„ cu documentele semnate de domnul ministru Mircea Cintez„ la Helsinki, solicit‚ndu-v„, Ón acest sens, reanalizarea salariz„rii personalului medical din ambulatoriu.
V„ mul˛umesc.
™i, pe scurt, o interpelare de suflet pentru Rom‚nia, este vorba de participarea delega˛iei Rom‚niei la Jocurile Mondiale Universitare. Interpelarea este adresat„ domnului ministru al educa˛iei ∫i cercet„rii, domnul ministru Mircea Miclea, ∫i domnului pre∫edinte al Agen˛iei Na˛ionale pentru Sport, domnului pre∫edinte Florian Gheorghe.
Participarea delega˛iei universitare a Rom‚niei la Jocurile Mondiale Universitare
Am luat la cuno∫tin˛„ c„ Ón luna august a acestui an vor avea loc la Izmir, Ón Turcia, Jocurile Mondiale Universitare, dar este pus„ sub semnul Óndoielii, datorit„ insuficien˛ei resurselor financiare, participarea studen˛ilor no∫tri la aceast„ competi˛ie.
Av‚nd Ón vedere c„ de-a lungul timpului delega˛ia universitar„ a Rom‚niei a ob˛inut rezultate remarcabile, cred c„ ar fi o pierdere imens„ neparticiparea noastr„, fiind Ón situa˛ia de a fi lipsi˛i de satisfac˛ia onorabil„ de a vedea steagul Rom‚niei flutur‚nd pe catarg.