Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2005
procedural · retrimis
Anghel Stanciu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„, Onorat prezidiu,
Domnule prim-ministru, Stima˛i membri ai Guvernului, Stimate doamne ∫i stima˛i deputa˛i,
V„ rog s„-mi permite˛i s„ v„ declar c„ sunt unul dintre partizanii propunerii domnului senator, Ón sensul c„ Ón acest mod putem s„ nu avem mustr„ri de con∫tiin˛„, pentru c„ nu ∫tim ceea ce vot„m, neav‚nd timpul disponibil la a medita asupra textelor.
Ceea ce m„ Ómpiedic„, Óns„, sunt dou„ prevederi regulamentare. O prim„ prevedere regulamentar„ este cea care prive∫te art. 50 din Regulamentul ∫edin˛elor comune: îDup„ ini˛ierea dezbaterilor generale, se trece la dezbaterea pe articole a proiectului legii fiec„rui buget Ón parte“, este vorba de cele sec˛ionale, pe ordonatori de credite. îLa discutarea fiec„rui articol, deputa˛ii ∫i senatorii pot lua cuv‚ntul.“
Nu exist„ nici o limitare de timp Ón textul regulamentului comun, la sec˛iunea dezbaterii bugetului. Œn schimb, la art. 89, tot Ón Regulamentul ∫edin˛elor comune, se precizeaz„: îDispozi˛iile prezentului regulament se completeaz„ cu prevederile aplicate prin Regulamentul Camerei Deputa˛ilor ∫i Regulamentul Senatului.“
Venind la Regulamentul Camerei Deputa˛ilor, la art. 100 alin. (1), se precizeaz„: îLa discutarea articolelor
la care s-au f„cut amendamente, deputa˛ii“ — deci deputa˛ii, nu un deputat — îpot lua cuv‚ntul pentru a-∫i exprima punctul de vedere. De asemenea, pot lua cuv‚ntul reprezentantul Guvernului sau ini˛iatorului ∫i raportorul comisiei sesizate Ón fond.“
Œntr-adev„r, la alin. 2 se prevede c„ îluarea de cuv‚nt a unui deputat cu privire la un text ce urmeaz„ s„ fie supus votului Camerei are, de regul„, durata de 5 minute“. îLa Ónceputul dezbaterii proiectului de lege sau a propunerii legislative se poate stabili ∫i alt„ durat„ a interven˛iei.“
Deci, precizez: îluarea de cuv‚nt a unui deputat“, deci nu îa unui singur deputat“, ∫i îde regul„, este de 5 minute“; îse poate stabili ∫i alt„ durat„“.
Ca atare, domnule pre∫edinte, suntem pu∫i Óntr-o situa˛ie de a amenda îpe picior“ cele dou„ regulamente, lucru care nu s-a mai Ónt‚mplat ∫i nu cred c„ este cazul s„ cre„m o cutum„.
De aceea, Ómi cer scuze c„ nu pot fi p‚n„ la final de acord cu distinsul meu coleg Puiu Ha∫otti ∫i nu are sens s„ lungim sau s„ supunem la vot lucruri contrare regulamentului.
Dac„-mi permite˛i Ónc„ un minut, domnule pre∫edinte, este o chestiune pe care Grupul parlamentar al P.R.M. a f„cut-o, dar nu la timpul potrivit.
Dumneavoastr„ a˛i supus votului ordinea de zi ∫i a fost votat„. Exist„, Óns„, un articol Ón Regulamentul ∫edin˛elor comune, la art. 8, care prive∫te faptul c„, Ón mod excep˛ional, Ón orice ∫edin˛„ comun„ pre∫edintele Camerei Deputa˛ilor sau pre∫edintele Senatului poate propune modificarea ordinii de zi la cererea, pentru motive temeinice, a unuia dintre Birourile permanente, deci Senat sau Camer„, sau a unui grup parlamentar din oricare Camer„ ori, dup„ caz, la cererea Guvernului.