Monitorul Oficial·Partea II·28 aprilie 2006
other
Adrian Moisoiu
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Din p„cate, ∫i aici, r„spunsul este numai pe jum„tate, adic„, efectiv, domnul secretar de stat se refer„ la prejudiciul firmei acesteia cu care s-a Óncheiat licita˛ia pentru executarea lucr„rilor Ón Pia˛a Armatei. Scap„, Óns„, c„, de fapt, acolo sunt dou„ cauze sau doi Ómpricina˛i.
Pe de o parte, exist„ ∫i fiecare, de fapt, are Ón frunte Prim„ria T‚rgu-Mure∫, pentru c„ Prim„ria T‚rgu-Mure∫ a f„cut ∫i licita˛ia cu firma respectiv„.
Pe de alt„ parte, prim„ria, la r‚ndul s„u, nu a luat nici o m„sur„ pentru protec˛ie Ómpotriva incendiilor, de∫i Ón interpelarea mea este prev„zut, este ar„tat acest lucru: Grupul de pompieri îHorea“ din T‚rgu-Mure∫ a acordat mai multe amenzi. Deci Ón sensul „sta a atras aten˛ia Prim„riei T‚rgu-Mure∫ asupra faptului c„ nu asigur„ condi˛iile privind protec˛ia ∫i siguran˛a Ómpotriva incendiilor.
Deci este clar, din acest punct de vedere, c„ mai este Ónc„ un vinovat acolo, Ón afar„ de cei care au neglijat s„ ia m„surile P.S.I. corespunz„toare.
Pe de alt„ parte, ∫i cu asta am Óncheiat, se repet„ aici o situa˛ie pe care am Ónt‚lnit-o tot la o Óntrebare, tot la o interpelare primit„ atunci din partea Ministerului Muncii ∫i Solidarit„˛ii Sociale, unde spune c„ se vor lua m„suri din timp Ómpotriva celor care au adus ni∫te prejudicii unor persoane private.
P„i, sta˛i pu˛in! Dar oamenii ace∫tia mai trebuie s„ ∫i tr„iasc„, domnule secretar de stat. Dac„ noi vom lungi acest proces ∫i, a∫a cum chiar doamna ministru Monica Macovei de la acest microfon a spus cu diverse ocazii c„ îtrebuie s„ facem astfel Ónc‚t s„ fim operativi“, adic„ justi˛ia s„ ac˛ioneze imediat. Altfel, dac„ nu, oamenii mor de foame, nu au cu ce s„ reinvesteasc„ Ón procesul de produc˛ie ∫i, respectiv, nu au cum s„ se Óntre˛in„. Vom ajunge din r„u Ón mai r„u.
Deci v„ rog frumos s„ v„ g‚ndi˛i ∫i din acest punct de vedere. Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.