Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2005
procedural · adoptat
Ion Moraru
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnule pre∫edinte, din p„cate, nu pot s„ fiu mul˛umit, pentru c„ domnul secretar de stat, practic, nu a r„spuns la nici una din Óntreb„rile mele, Óns„, pe acest fond, o s„ Óncerc s„ fac un comentariu la dezbaterile generale.
Probabil c„, dac„ ar fi existat fi∫a fiscal„, despre care eu am mai amintit o dat„, Óntr-o declara˛ie politic„, ∫i la aceast„ ordonan˛„ de urgen˛„, domnul secretar de stat ar fi putut s„ dea r„spunsul corect la toate aceste Óntreb„ri.
Œn orice caz, ne afl„m ∫i de data aceasta Ón fa˛a unui paradox. Pe de o parte, actuala putere caut„ cu disperare s„ fac„ rost de fonduri pentru a acoperi g„urile care se Ónregistreaz„ la categoria venituri din cadrul bugetului. Pe de alt„ parte, se aloc„ fonduri importante, Ón mod cert, pentru a se efectua plata persoanelor care vor fi Óncadrate la aceast„ categorie a cabinetelor demnitarilor.
Œnainte de a judeca Ón mod corect modul Ón care trebuie s„ trat„m aceast„ ordonan˛„ de urgen˛„, ar fi bine s„ ne reamintim c‚teva lucruri.
Œn primul r‚nd, s„ vedem care este distinc˛ia Óntre persoanele Óncadrate la cabinetele demnitarilor ∫i func˛ionarii publici. O simpl„ analiz„ eviden˛iaz„ faptul c„ aceste persoane sunt avantajate net. Ele sunt angajate f„r„ concurs ∫i sunt salarizate la niveluri mult superioare fa˛„ de nivelurile aferente func˛ionarilor publici.
S„ ne reamintim c„ Guvernul P.S.D. a eliminat, Ón fapt, aceast„ categorie de persoane de la cabinetele demnitarilor secretari de stat. Ce efect a avut aceast„ m„sur„? S-au realizat, Ón primul r‚nd, o serie de economii importante ∫i — aici trebuie s„ fiu, din nou, Ón contradic˛ie cu domnul secretar de stat — s-a realizat, cu adev„rat, o depolitizare a aparatului care lucreaz„ Ón administra˛ia central„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 34/28.III.2005 Ce se Ónt‚mpl„ Óns„ cu aceast„ ordonan˛„ de urgen˛„? ™i ea face parte dintr-o categorie foarte interesant„ de ordonan˛e de urgen˛„ statuat„ de actuala putere. Este a∫a-numita categorie a ordonan˛elor de urgen˛„, s„-i zicem, de unic„ folosin˛„. Prin aceast„ categorie se Óncearc„ s„ se satisfac„ o serie de cerin˛e ∫i de nevoi ale clientelei politice, cerin˛e care, dup„ c‚t se vede, sunt suficient de mari.
Pe bun„ dreptate, mult„ lume pune Óntrebarea: de ce nu se g„sesc bani pentru, s„ zicem, laptele praf pentru sugari, pentru medicamente pentru bolnavi, pentru subven˛ii Ón agricultur„ ∫i se g„sesc bani pentru aceast„ categorie de clientel„ politic„?
Pentru toate aceste motive, Grupul parlamentar al P.S.D. va vota Ómpotriva acestei ordonan˛e de urgen˛„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.