Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2002
other · respins
Ioan Oltean
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Cele dou„ amendamente care au fost expuse de c„tre autorii lor au fost luate ∫i Ón dezbaterea celor dou„ comisii. La analiza pertinent„ f„cut„ ∫i cu reprezentantul iniþiatorului s-a apreciat c„ amendamentul pe care domnul deputat Dobre l-a f„cut nu poate fi acceptat, Óntruc‚t societ„þile comerciale care s-au desprins, ele deja nu mai sunt Ón proprietatea privat„ a statului.
Œn consecinþ„, ele nu puteau face obiectul acestui act normativ, ele fiind Ón proprietatea privat„ a acestor societ„þi comerciale ∫i, Ón consecinþ„, nu putem s„ dispunem de ele printr-un act normativ de acest fel.
Œn ceea ce prive∫te propunerea domnului deputat Mardari, este o propunere care, de asemenea, a incitat discuþii aprinse la nivelul comisiei. S-a apreciat, p‚n„ la urm„, Ómpreun„ cu iniþiatorul, c„ este un spaþiu mult prea larg. Sub incidenþa unui asemenea titlu ar intra ∫i o serie de alte spaþii pe care Guvernul nu le-a avut Ón vedere s„ le supun„ v‚nz„rii. Aici sunt pasibile ∫i spaþiile care sunt deþinute pentru producþie, spaþii deþinute pentru asistenþ„ medical„, or, iniþiatorul n-a avut Ón vedere ∫i acest aspect.
Cu toate acestea, pentru a veni oarecum Ón Ónt‚mpinarea acestei propuneri comisia a acceptat s„ extind„ obiectul acestui act normativ ∫i asupra spaþiilor cu destinaþie de prest„ri de servicii care, Óntr-o mare m„sur„, s-ar fi reg„sit Ón ce prive∫te propunerea domnului deputat Mardari.
Cu aceste motivaþii comisia a considerat c„ cele dou„ propuneri nu sunt Óntemeiate ∫i le-a respins ∫i v„ rog s„ supuneþi raportul comisiei a∫a cum l-am g‚ndit.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.