Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2005
other · respins
Liviu Doru Bindea
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor colegi,
F„r„ Óndoial„, raportul este unul care vine Ón Ónt‚mpinarea acestei cereri de reexaminare corect formulat„. Œntr-adev„r, cele dou„ infrac˛iuni — ∫i insulta, ∫i calomnia — vin s„ apere acelea∫i valori. Œn consecin˛„, nu se justific„ prevederea legal„ de pedepse diferite. ™i atunci s-a revenit: la calomnie, pedeaps„ numai cu amend„, iar diferen˛a dintre gravitatea celor dou„ fapte — calomnie ∫i insult„ — urmeaz„ s„ fie f„cut„ Ón cadrul procedurii de individualizare a pedepselor.
Al doilea alineat, care se refer„ la calomnia sau insulta adus„ func˛ionarului public, autorit„˛ii este, f„r„ Óndoial„, neconstitu˛ional. Deci, ∫i din acest punct de vedere, cererea de reexaminare este Óntemeiat„ datorit„ faptului c„ nu se poate face o diferen˛iere Óntre cet„˛enii Rom‚niei Ón raport cu calitatea lor de func˛ionari sau alt„ calitate.
De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Popular Rom‚nia Mare sus˛ine, domnule pre∫edinte, doamnelor ∫i domnilor colegi, vot pozitiv cu privire la cererea de reexaminare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.