Monitorul Oficial·Partea II·12 septembrie 2003
other
Iosif Arma∫
Discurs
## Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Œmi face o deosebit„ pl„cere s„ m„ adresez din nou dumneavoastr„ la acest Ónceput de sesiune parlamentar„.
A∫ dori s„ m„ refer, Ón c‚teva cuvinte, la un eveniment al istoriei universale, mai pu˛in cunoscut, dar, Ón opinia mea, extrem de important. Dac„ ar fi avut sus˛inerea necesar„, acesta ar fi generat schimb„ri profunde pe scena politic„ interna˛ional„. Despre ce este vorba?
Primul r„zboi mondial a produs numeroase muta˛ii Ón rela˛iile interna˛ionale. Fondarea Societ„˛ii Na˛iunilor ∫i instituirea principiului securit„˛ii colective, ca element de baz„ Ón rela˛iile interna˛ionale, a generat un nou mediu interna˛ional.
Dezarmarea general„, eliminarea conflictelor pe cale pa∫nic„ ∫i scoaterea r„zboiului Ón afara legii au devenit teme principale ale dezbaterilor Ón mediile diplomatice ∫i academice.
Cu prilejul anivers„rii a 10 ani de la intrarea Statelor Unite Ón primul r„zboi mondial, Aristide Briand, ministrul francez al afacerilor externe din vremea respectiv„ ∫i unul dintre cei mai puternici sus˛in„tori ai securit„˛ii colective, i-a trimis omologului s„u, secretarului de stat al S.U.A, Frank Kellogg, un mesaj de felicitare, prin care Ói solicita un mai mare angajament american Ón diploma˛ia european„.
Œn r„spunsul r„u, Frank Kellogg i-a propus colegului francez parafarea unui document care s„ stipuleze renun˛area p„r˛ilor semnatare la r„zboi. Astfel, dup„ un schimb de opinii, cei doi mini∫tri de externe au semnat, la Paris, la 27 august 1928, Tratatul multilateral pentru renun˛area la r„zboi, ca instrument de politic„ na˛ional„, cunoscut ∫i sub titulatura de _Pactul Briand-Kellogg_ . La acest tratat, care a intrat Ón vigoare la 25 iulie 1929, au aderat 63 de state.
Rom‚nia, unul dintre sus˛in„torii fideli ai principiilor securit„˛ii colective ∫i al elimin„rii r„zboiului ca mijloc al rela˛iilor dintre state, a aderat la Pact la 4 septembrie 1928. Peste dou„ zile se vor Ómplini 75 de ani de la evenimentul men˛ionat ∫i din aceast„ cauz„ v-am solicitat aten˛ia, ast„zi, Ón Parlamentul Rom‚niei.
_Pactul Briand-Kellogg_ prevedea Óntr-adev„r eliminarea r„zboiului ca mijloc de rezolvare a unui diferend ap„rut Óntre state, dar, din p„cate, nu prevedea nici un mecanism de sanc˛ionare a celui care recurgea la aceast„ metod„. Din acest motiv, tratatul nu a avut o influen˛„ major„ Ón derularea rela˛iilor diplomatice din anii urm„tori. Ce a urmat, se ∫tie. Peste aproximativ 10 ani, omenirea intra Ón zodia nefast„ a celui de-al doilea r„zboi mondial.
V„ mul˛umesc pentru aten˛ie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.