Monitorul Oficial·Partea II·1 noiembrie 2005
other · respins
Sergiu Andon
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Obiectul reglement„rii este cel anun˛at de ini˛iator. A∫ insista pe ideea c„ necesitatea acestei modific„ri, sub aspectul punerii Ón concordan˛„ a statutului legal al P.N.A. cu prevederile constitu˛ionale, este chiar mai accentuat„ dec‚t nevoia de a respecta punctul de vedere al Cur˛ii Constitu˛ionale exprimat Ón leg„tur„ cu posibilitatea anchet„rii parlamentarilor.
Este vorba, consider„m noi, Ón primul r‚nd de faptul c„ P.N.A., ca institu˛ie absolut aparte, nu corespundea structurii autorit„˛ii judec„tore∫ti, a∫a cum este reglementat Ón Constitu˛ie. A∫adar, am vrut s„ accentu„m — ∫i o fac Ón numele comisiei — c„ aceast„ modificare este necesar„ Ón primul r‚nd pentru punerea Ón concordan˛„ a structurii ∫i Óncadr„rii P.N.A. Ón ansamblul autorit„˛ilor judiciare, conform sistemului autorit„˛ii judec„tore∫ti, astfel cum este reglementat din Constitu˛ie.
Comisia juridic„, de disciplin„ ∫i imunit„˛i a beneficiat, Ón dezbaterile pe care le-a avut asupra proiectului, de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum ∫i de
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Am pl„cutul prilej de a recunoa∫te c„ am gre∫it atunci c‚nd am formulat acest amendament. Am analizat cu aten˛ie mai apoi — av‚nd mai mult timp dec‚t Ónainte de a propune — oportunitatea acestui amendament ∫i am constatat c„ am gre∫it. De aceea, eu nu-l mai sus˛in. Ca de altfel..., m„ fac ∫i mesagerul domnului ™tirbe˛, care de asemenea nu-l sus˛ine.
Am considerat c„ Ón forma dat„ de amendament textul nu garanteaz„ autonomia decizional„, financiar„ sau func˛ional„ a noului departament. Spun eu — ∫i cred cu adev„rat Ón ceea ce spun acum — c„, Óntr-adev„r, o coordonare doar prin intermediul procurorului-∫ef este mai eficient„. ™i ar fi o disipare, dac„ vre˛i, a acestui concept de coordonare dac„ ar fi f„cut nu doar prin intermediul procurorului-∫ef al D.N.A., ci s-ar da un con˛inut mai plenar al acestui concept de coordonare. S-ar ajunge la situa˛ia, aproape de neconceput, ca procurorul general s„ aib„ posibilitatea ca s„ intervin„ oric‚nd ∫i oriunde Ón orice dosar, s„ discute cu orice procuror din subordinea procurorului-∫ef al D.N.A.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 164/1.XI.2005 De aceea, eu v„ rog s„ lua˛i act c„ nu mai sus˛in amendamentul ∫i voi vota pentru men˛inerea textului ini˛ial din lege.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.