Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 martie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Antal István
Discurs
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Permiteþi-mi totu∫i ca Óntr-un minut s„ v„ informez despre importanþa acestei ordonanþe, care a fost aprobat„
de Senat Ón forma prezentat„ de iniþiator Ón ∫edinþa din 20 decembrie 2001, iar completarea prev„zut„ de ordonanþ„ se refer„ la Ón„sprirea sancþiunilor care pot fi aplicate agenþilor economici ce comit abateri grave de la legislaþia Ón domeniul protecþiei consumatorului, chiar dup„ aplicarea amenzilor contravenþionale aplicate de agenþii constatatori.
Sancþiunile complementare propuse au Ón vedere Ónchiderea unit„þii definitiv sau temporar, Ón funcþie de gravitatea Ónc„lc„rii prevederilor legale.
Comisia are c‚teva amendamente care se refer„ la modificarea ∫i completarea unor articole faþ„ de cele propuse de iniþiator, prin care se precizeaz„ cine poate Óndeplini atribuþiunile agentului constatator ∫i amenzile pe care le poate aplica Ón cazul Ónc„lc„rii drepturilor consumatorilor ∫i o corelare cu acquis-ul comunitar, Ón sensul reglement„rii raporturilor dintre produc„tori ∫i consumatori.
La fel s-a f„cut ∫i completarea listei sancþiunilor complementare cu cea referitoare la suspendarea sau anularea, dup„ caz, a avizului, acordului sau autorizaþiei de exercitare a unei activit„þi de c„tre autorit„þile publice competente, concomitent cu Ónchiderea temporar„ sau definitiv„ a unit„þii.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Ca atare, propun 5 minute pentru discuþii ∫i un minut pentru intervenþii, dac„ sunt.
V„ mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.