Monitorul Oficial·Partea II·31 mai 2005
other · respins
Ioan Oltean
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Personal cred c„ Óntreaga discu˛ie care se poart„ ast„zi pe marginea legalit„˛ii sau ilegalit„˛ii raportului Óntocmit de c„tre comisia de specialitate este una de natur„ artificial„, av‚nd doar menirea de a obstruc˛iona dezbaterile pe marginea unui proiect de lege extrem de important.
Pentru c„ pe litera statutului ∫i a Regulamentului Camerei Deputa˛ilor o s„ observ„m c„ activitatea comisiei s-a Ónscris perfect ∫i c„ suntem Ón prezen˛a unui raport corect Óntocmit ∫i care nu poate fi obstruc˛ionat Ón ceea ce prive∫te punerea lui Ón dezbaterea plenului Camerei Deputa˛ilor.
A∫ pleca de la prevederea art. 48 alin. 2, Ón care se precizeaz„ c„ participarea deputa˛ilor la ∫edin˛ele comisiilor permanente este obligatorie. Deci, din capul locului, Ón conformitate cu aceast„ prevedere, nu putem p„r„si sala de ∫edin˛e a comisiilor de specialitate intr‚nd Ón conflict cu prevederea regulamentului. Deci p„r„sirea s„lii de ∫edin˛„ este Ón afara regulamentului.
Pe urm„, art. 46 precizeaz„ c„: îVicepre∫edin˛ii comisiilor Óndeplinesc pe r‚nd, Ón lipsa pre∫edintelui, atribu˛iile acestuia“. Atunci c‚nd pre∫edintele comisiei a p„r„sit sala de ∫edin˛e, Ón opinia mea, a f„cut un gest reprobabil, pentru c„ pre∫edintele de comisie se situeaz„ deasupra intereselor grupului parlamentar pe care Ól reprezint„ Ón aceast„ calitate, el reprezint„ interesele comisiei respective, ∫i chiar dac„ grupul Domniei sale p„r„se∫te, din motive obiective sau mai pu˛in obiective, sala de ∫edin˛„, pre∫edintele este obligat s„ r„m‚n„ acolo ∫i s„ continue lucr„rile. Dac„ o face, atunci oricare dintre vicepre∫edin˛ii care fac parte din Biroul permanent al comisiei trebuie s„ preia conducerea ∫i s„ asigure continuitatea lucr„rilor.
Œn al treilea r‚nd, deputa˛ii care absenteaz„ de la lucr„rile comisiei pot fi Ónlocui˛i de al˛i deputa˛i, dar din acela∫i grup, pe baza Ómputernicirii scrise a liderului grupului parlamentar. Simpla coinciden˛„ c„ liderul Grupului P.N.L. este ∫i vicepre∫edinte al comisiei este una pur Ónt‚mpl„toare, care nu intr„ Ón conflict cu prevederile Regulamentului Camerei Deputa˛ilor ∫i, Ón consecin˛„, nu pot fi puse Ón discu˛ie Ómputernicirile date.
™i, nu Ón ultimul r‚nd, suntem ∫i Ón posesia unei ∫edin˛e a Biroului comisiei care, Ón opinia mea, prin atribu˛iile pe care le confer„ Regulamentul de func˛ionare a comisiilor, se pozi˛ioneaz„ deasupra atribu˛iilor pre∫edintelui. ™i, Ón consecin˛„, era Ón m„sur„ s„ hot„rasc„, evident, continuarea lucr„rilor comisiei respective ∫i Óntocmirea raportului respectiv.
De aceea, domnule pre∫edinte ∫i stima˛i colegi, eu cred c„ nu exist„, sub aspect procedural, elemente care s„ pun„ Ón dificultate raportul Ón ceea ce prive∫te dezbaterea lui ∫i apreciez c„ suntem Ón posesia unui raport corect Óntocmit de c„tre o majoritate incontestabil„ ∫i c„ nu este nici un element care s„ Ómpiedice dezbaterea lui ast„zi.