Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2003
procedural · adoptat
Gheorghe Bunduc
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Punerea Ón discu ˛ ie a Legii Ónv„ ˛ „m‚ntului preuniversitar nr. 84/1995 ast„zi Ónseamn„, de fapt, o revenire la o stare de normalitate, altfel spus, Guvernul – care, p‚n„ acum, Ón repetate r‚nduri, s-a substituit Parlamentului prin
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 69/9.VI.2003 ordonan ˛ e –, de data aceasta este nevoit s„ pun„ Ón discu ˛ ie aceast„ lege Ón fa ˛ a Senatului.
Legea este deosebit de important„ at‚t prin con ˛ inutul nou, c‚t ∫i prin m„surile pe care le prevede, ∫i anume, aceea de m„rire a duratei ∫colariz„rii. Mai Ónt‚i de toate, este vorba de Ónceperea ∫colariz„rii la v‚rsta de 6 ani, lucru care este o practic„ Ón majoritatea statelor europene, este vorba de 63% din statele europene care deja practic„ acest lucru, iar pe de alt„ parte, este vorba de am‚narea finaliz„rii Ónv„ ˛ „m‚ntului preuniversitar, ace∫ti ani de ∫coal„ Ónsum‚nd, de fapt, 10 ani. De fapt, dac„ st„m bine ∫i ne g‚ndim, nu este chiar o noutate absolut„. Noi am mai avut acest lucru Ón Ónv„ ˛ „m‚nt ∫i cei care au lucrat Ón Ónv„ ˛ „m‚nt Ó∫i aduc aminte de acest lucru. Ceea ce este bine este faptul c„ ministerul ∫i ini ˛ iatorii – ∫i c‚nd spun ini ˛ iatorii m„ refer ∫i la cele dou„ comisii de specialitate, a Camerei Deputa ˛ ilor ∫i a Senatului –, spuneam c„ se pare c„ au Ón ˛ eles ceva din ce spunea un sociolog francez, Jean Jaures, spunea c„ îEste bine s„ lu„m din trecut focul, ∫i nu cenu∫a“. Este bine c„ am luat din ce ∫coala rom‚neasc„ a avut bun ∫i prelucr„m Ón aceast„ lege.
Pe de alt„ parte, aceast„ lege este deosebit de valoroas„ prin faptul c„ elevii – st‚nd o perioad„, de fapt, nu stau, Ónva ˛ „ o perioad„ mai mare de timp – sunt supu∫i unei educa ˛ ii permanente, care nu poate s„ fie dec‚t benefic„ pentru aspectul formativ al societ„ ˛ ii noastre viitoare.
A∫ spune, de asemenea, c„, prin ce Ó∫i propune aceast„ lege, se are Ón vedere ∫i o anumit„ protec ˛ ie social„. S„ nu se cread„ c„ aduc laude ministerului, dar trebuie s„ scot Ón eviden ˛ „ aici eforturile pe care Ministerul Educa ˛ iei ∫i Cercet„rii le-a f„cut pentru a aloca Ónv„ ˛ „m‚ntului, din fonduri venite din b„ncile externe, aproximativ 120.000.000 de euro, bani ce vor asigura un parcurs educa ˛ ional ∫i profesional pentru tineri, chiar ∫i pentru cei cu o situa ˛ ie material„ mai deosebit„.
Iat„, deci, c„ se au Ón vedere ∫i astfel de m„suri protec ˛ ioniste, m„suri sociale care s„ duc„, Ón cele din urm„, la un Ónv„ ˛ „m‚nt dac„ nu la nivel european, cel pu ˛ in Ón urm„rirea Óndeaproape a acelui Ónv„ ˛ „m‚nt european.
Grupul nostru parlamentar va vota aceast„ ini ˛ iativ„ legislativ„.
V„ mul ˛ umesc, domnule pre∫edinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.