Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 decembrie 2003
other · retras
Ion Iliescu
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor colegi senatori,
Legisla˛ia care reglementeaz„ sectorul educa˛ional ∫i de Ónv„˛„m‚nt, elaborat„ cu 6, 7 ani Ón urm„, nu mai corespunde cerin˛elor actuale. Astfel, art. 72 alin. (3) al Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede c„, pentru func˛iile de decan ∫i de rector al institu˛iilor de Ónv„˛„m‚nt superior, o persoan„ nu poate ocupa aceste func˛ii mai mult de dou„ mandate succesive. Aceast„ reglementare contravine spiritului de autonomie universitar„ care d„ dreptul cadrelor didactice de a-∫i alege organele de conducere Ón mod democratic ∫i Ón afara ingerin˛elor externe de orice natur„. Aceasta, cu at‚t mai mult cu c‚t func˛iile de rector ∫i de decan nu sunt func˛ii politice, ci administrativ-manageriale Ón domeniul lor de activitate profesional„.
Prezenta propunere legislativ„, elimin‚nd limitarea Ón timp a mandatelor de conducere pentru func˛iile respective, d„ posibilitatea ca un bun manager al unei institu˛ii de Ónv„˛„m‚nt superior, care ∫i-a demonstrat abilit„˛ile, s„ poat„ fi reales ∫i comunitatea didactic„ s„ beneficieze Ón continuare de serviciile sale. Conceptul de autonomie universitar„ este prev„zut Ón Constitu˛ia Rom‚niei la art. 32 alin. (6), care arat„ c„ autonomia universitar„ este garantat„, ceea ce presupune ca principiu libertatea institu˛iilor de Ónv„˛„m‚nt superior de a-∫i alege organele de conducere. Limitarea num„rului de mandate pentru rector ∫i decan apar ca fiind o solu˛ie discriminatorie Ón raport cu art. 16 alin. (2) din Constitu˛ie. Nimic nu justific„ ca pentru cele dou„ func˛ii, respectiv rector ∫i decan, esen˛iale Ón mecanismul conducerii institu˛iilor de Ónv„˛„m‚nt superior, s„ existe o limitare a num„rului de mandate, iar pentru restul func˛iilor didactice de conducere o asemenea limitare s„ nu existe.
Referitor la aceast„ problem„, privind limitarea anilor de mandat sau a numerelor de mandate pentru func˛iile de rector ∫i decan, nici legisla˛ia Uniunii Europene nu este unitar„ ∫i nu exist„ o directiv„ Ón acest sens. Mai mult, remarc„m c„ Ón Italia ∫i Ón Anglia nu este limitat nici m„car num„rul anilor unui mandat pentru func˛iile de rector ∫i de decan.
Av‚nd Ón vedere cele expuse, s-a Óntocmit prezenta propunere legislativ„ pentru modificarea art. 72 alin. (3) al Legii nr. 128/1997 pentru a da posibilitatea comunit„˛ii profesionale didactice de a-∫i exercita dreptul democratic la libera alegere a persoanelor pentru func˛iile de rector
∫i decan din Ónv„˛„m‚ntul superior, pe care o supunem Senatului spre dezbatere ∫i adoptare.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.