Monitorul Oficial·Partea II·10 octombrie 2003
other · respins
Vekov Károly-János
Dezbaterea proiectului Legii privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„
Discurs
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
îSi vis pacem, para bellum“ — de vrei pace, Óndep„rteaz„ r„zboiul. Dictonul antic este ∫i azi valabil, inclusiv pentru rela˛iile dintre partidul de guvern„m‚nt ∫i U.D.M.R. F„r„ a dezbate acum ra˛iunile care au dus la Óncheierea cvasialian˛ei, parafat„ prin semnarea r‚nd pe r‚nd ∫i mai mul˛i ani a unor protocoale, ulterior ∫i la nivelul unor jude˛e, ne Óntreb„m: prin ce fel de management, cum anume ar trebui administrate ∫i menajate raporturile politice dintre cele dou„ forma˛iuni pentru ca ambele, inclusiv baza lor electoral„, s„ fie mul˛umite.
F„r„ doar ∫i poate c„ mul˛umirea, pe c‚t posibil reciproc„, s-ar putea realiza, cel pu˛in pe h‚rtie, prin respectarea Ón˛elegerilor Óncheiate, dup„ care exist„ ∫ansa unor noi Ón˛elegeri politice, ca Óntre doi parteneri demni de crezare. Ast„zi, Rom‚nia sufer„ de o lips„ de Óncredere ∫i Ón primul r‚nd din partea aleg„torilor. Prin urmare, este nevoie de Ónt„rirea imaginii proprii Ón sens pozitiv. Pentru aceasta, la ora actual„, poate face cel mai mult partidul de guvern„m‚nt. Restabilirea Óncrederii, inclusiv Ón for˛ele proprii, constituie o sarcin„ fundamental„. Situa˛ia Rom‚niei, sarcinile pe care le are Ón fa˛„ impun o astfel de atitudine, o astfel de politic„.
Starea ˛„rii impune compromisuri, impune alian˛e. Pragmatismul este singurul mijloc Ón˛elept care poate da roade. Alian˛a P.S.D. cu U.D.M.R. a fost o cale acceptat„ reciproc de ambele forma˛iuni, pentru a scoate ˛ara
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 122/10.X.2003 la liman. Un scop nobil, asumat de ambele. C„ci de ce n-am crede c„ ambii doresc binele ˛„rii? De ce ne-am Óndoi de efectiv bunele lor inten˛ii? Œn momentul semn„rii protocolului ambele au ∫tiut ce semneaz„, dar ∫i ce Ó∫i asum„. _Pacta sunt servanda._ ™i totu∫i deznod„m‚ntul, ultima sut„ de metri din istoria protocoalelor, se repet„. R„m‚n c‚teva puncte îpentru la anul“, c„ci... vin alegerile.
Se ∫tia acest lucru, c„ vin alegerile, poate ∫i data, perioada aproximativ„ Ón care vor avea loc acestea. (A se vedea programul de guvernare pe anii 2003-2004, Ón care nici pentru perioada respectiv„ nu figureaz„ acele puncte nerealizate). Dar sur‚sul Óncrez„tor, speran˛a Ón cuv‚ntul partenerului politic este deasupra unor g‚nduri nedemne. Degeaba au propus unii c„ protocolul pe acest an trebuie semnat doar atunci c‚nd vor fi Ómplinite cele prev„zute Ón protocolul de anul trecut. Optimismul, Óncrederea — n-a∫ crede s„ fi fost nep„sare — a trecut peste punte ∫i protocolul acestui an. ™i tot mai sunt unii care mai sper„ sau sunt optimi∫ti, care Ónc„ mai dau o ∫ans„ de 1% sau poate unul la mie c„ se vor Ómplini cele asumate. C„ îpoate, totu∫i“... Poate, poate... C„ci P.S.D.-ul a semnat o Ón˛elegere, anume persoane au semnat protocolul, care nu-∫i pot permite s„ nu se ˛in„ de cuv‚nt!
Mesajele din ultimii ani ale primului-ministru, adresate cu ocazia momentelor istorice serbate de comunitatea maghiar„ din Rom‚nia, au dovedit cu prisosin˛„ o aplecare nuan˛at„ asupra problematicii ∫i aprecierii acelor momente istorice. S-a remarcat preocuparea v„dit„ ∫i angajat„, care voia s„ dovedeasc„ o sensibilitate Ón ceea ce prive∫te problematica comun„, chiar dac„ uneori controversat„. S-a sperat c„ exist„ o Ón˛elepciune politic„, o Ón˛elepciune care urm„re∫te nu numai interese de partid, dar ∫i lini∫tea ˛„rii, lini∫tea at‚t de necesar„ construc˛iei ∫i reconstruc˛iei. S-a sperat ∫i am sperat c„ monumentul celor treisprezece generali, cunoscut ca Statuia Libert„˛ii, va fi reamplasat, chiar ∫i Óntr-alt loc. Am sperat c„ vor fi realizate, Ón sf‚r∫it, m„car cele dou„ facult„˛i, promise ∫i ele Ón protocolul cu pricina (anul 2003). Nici una, nici alta, doar un îpatinaj lingvistic“ de zile mari — vorbe, vorbe...