Monitorul Oficial·Partea II·5 iulie 2005
other · respins
Relu Fenechiu
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Œn urm„ cu un an de zile, foarte mult„ lume a salutat inten˛iile partidului de guvern„m‚nt de atunci, P.S.D., de a trece pe listele electorale un num„r Ónsemnat de tineri. F„c‚nd parte dintr-un partid aflat pe pozi˛ii opuse P.S.D., am avut o serie de reticen˛e privind preconizata infuzie de tineret pe listele electorale. Aceste reticen˛e se refereau nu la inten˛iile Ón sine de promovare, ci la calit„˛ile garniturii de tineret a P.S.D.
Din p„cate, reticen˛ele mele s-au adeverit. Dar nu mi-am Ónchipuit c„ tinerii deputa˛i din P.S.D. sunt deficitari la capitolul celor 7 ani de acas„. Pentru c„ numai a∫a se poate explica atitudinea lor de acum o s„pt„m‚n„ fa˛„ de ministrul justi˛iei, doamna Monica Macovei. Nu a∫ fi avut nimic de obiectat dac„ tinerii din P.S.D. aveau o pozi˛ie critic„ fa˛„ de activitatea propriuzis„ a ministrului Ón cauz„. Era dreptul dumnealor s„-∫i exprime o pozi˛ie politic„ critic„. Dar s„ recurgi la o mojicie de genul aceleia la care s-au pretat cei din T.S.D., prin asocierea numelui ministrului justi˛iei cu o reclam„ la b„uturi alcoolice, profit‚nd de un atac murdar ∫i nefondat din pres„, Óntrece orice m„sur„. ™i dac„ ne g‚ndim c„ gestul celor din T.S.D. a fost f„cut Ón Parlamentul Rom‚niei, el poate fi socotit ∫i mai descalificant.
Iat„ deci, cine mai avea cumva speran˛e Óntr-o primenire a unuia dintre principalele partide ale ˛„rii, a fost acum definitiv Ón∫elat. Exist„ oare vreo diferen˛„ Óntre trop„iturile ∫i urletele parlamentarilor F.S.N. — F.D.S.N., precursorii P.S.D. din anii 1990—1996, ∫i apuc„turile celor din T.S.D.? Nu. La ce ne putem deci a∫tepta? Poate mai repede dec‚t am crezut, tinerii din P.S.D. vor c„lca pe urmele seniorilor. M„ refer la acei seniori care ˛in prima pagin„ a ziarelor la capitolul acuza˛ii privind acte de corup˛ie. Œn cur‚nd, Ói vom vedea aici pe un Ponta, Buh„ianu ∫i ceilal˛i. V„ asigur c„ vor fi mult mai periculo∫i dec‚t profesorii lor.
P.S. Liderul T.S.D., Victor Ponta, a recidivat Ón acest week-end la Ia∫i. El a declarat c„ ministrul justi˛iei emite legi de parc„ acestea ar fi f„cute la be˛ie. Ziarul care a publicat acel articol murdar a fost ˛inta a sute de mesaje de dezavuare pe internet. Domnul Ponta nu va primi mesaje de dezavuare. Dac„ se va ajunge la sistemul de vot uninominal, nu va mai primi sufragii, ∫i nu numai pentru faptul c„ nu ∫tie ce comportament trebuie s„ aib„ Ón societate fa˛„ de o femeie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.