Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2002
other · respins
Pavel Abraham
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor deputaþi,
A∫ dori s„ precizez faptul c„ nu suntem de acord cu cele dou„ amendamente. Susþinem punctul de vedere exprimat de comisie ∫i, de fapt, promovat de c„tre Guvern, prin care a fost stabilit„ obligaþia statului de a asigura lucr„torilor de poliþie condiþii decente de trai, pentru a nu fi supu∫i corupþiei.
De fapt, aceast„ m„sur„ este preluat„ din Codul etic european al poliþistului, recent adoptat de c„tre Consiliul Europei, ∫i, sigur, noi am dorit s„-i d„m substanþ„, subsemnatul f„c‚nd parte din comitetul care s-a ocupat de redactarea recomand„rii Consiliului Europei cu privire la Codul deontologic al poliþistului european. Œmpreun„ cu colectivul cu care am lucrat la Óntocmirea acestui material, am promovat, ∫i Ón comisie a fost acceptat, Ón aceast„ form„, s„ fie preluat„ dispoziþia.
Av‚nd Ón vedere faptul c„ Poliþia se va transforma Óntr-o instituþie civil„, ∫i nu militar„ ca ∫i acum, vor exista suficiente forme prin care poliþi∫tii s„-∫i poat„ valorifica drepturile, inclusiv Óntr-o perspectiv„, credem noi, nu prea Óndep„rtat„, acelea de a declara grev„, a∫a cum se Ónt‚mpl„ Ón toate statele lumii, cu asigurarea serviciilor
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 12/22.II.2002 Sigur c„ eu am folosit acest argument pentru a susþine acest punct de vedere. Sunt convins c„ exist„ numeroase posibilit„þi ca poliþi∫tii s„ Ó∫i apere acest drept ∫i, av‚nd Ón vedere ∫i contextul Ón care ne desf„∫ur„m, Ón prezent, activitatea, dovede∫te c„ este necesar s„ existe p‚rghii prin care statul s„ fie obligat s„ asigure condiþii unor oameni care lucreaz„ Óndeosebi Óntr-un mediu ostil ∫i, sigur, Ón condiþii deosebite faþ„ de ceilalþi cet„þeni, ∫i prevederea care exist„ la nivel constituþional ar fi mai bine obiectivat„.
V„ mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.