Monitorul Oficial·Partea II·27 decembrie 2003
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Iosif Arma∫
Dezbaterea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Atr„geam aten˛ia, Ón urm„ cu 4 s„pt„m‚ni, dup„ publicarea Raportului de ˛ar„, c„ miza politic„ real„ a acestui an, pentru Rom‚nia, o reprezint„ concluziile cu privire la ˛ara noastr„, cuprinse Ón comunicatul final al Consiliului European privind extinderea Uniunii Europene.
Din fericire, cum speram atunci, suntem pe drumul cel bun. Œmi argumentez afirma˛iile reamintindu-v„ c‚teva dintre concluziile Consiliului European referitoare la aderarea Rom‚niei, de s„pt„m‚na trecut„.
Aderarea Rom‚niei ∫i Bulgariei la Uniunea European„, Ón ianuarie 2007, îdac„ sunt preg„tite“, este obiectul comun al Uniunii Europene extinse la 25 de state. îNegocierile vor fi Óncheiate pe acelea∫i baze ∫i principii aplicate Ón cazul celor 10 state Ón curs de aderare“ — se arat„ Ón documentul Consiliului, potrivit c„ruia îRom‚nia ∫i Bulgaria trebuie s„-∫i continue energic preg„tirile ∫i s„ Ónregistreze Ón continuare progrese, astfel Ónc‚t negocierile de aderare s„ se Óncheie cu succes Ón 2004, pe baza meritelor proprii, iar Tratatul de aderare s„ fie semnat c‚t mai devreme Ón 2005“. Consiliul European subliniaz„ hot„r‚rea Uniunii de a sus˛ine acest termenlimit„ ∫i precizeaz„ c„, Ón acest scop îeste crucial pentru ambele state s„-∫i aduc„, la nivelul cerut, capacitatea administrativ„ ∫i judiciar„“. Rom‚nia ∫i Bulgaria sunt Óncurajate s„ continue reformele economice ∫i structurale
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 168/27.XII.2003 pentru a putea beneficia pe deplin de avantajele oferite de procesul de aderare. Uniunea European„ va monitoriza, Ón continuare, Óndeplinirea angajamentelor asumate ∫i implementarea _acquis_ -ului comunitar de c„tre cele dou„ state candidate. Comisia European„ este invitat„ ca, Ón ianuarie 2004, s„ prezinte cadrul financiar pentru Rom‚nia ∫i Bulgaria astfel Ónc‚t Ón prim„vara anului urm„tor s„ poat„ fi prezentate propunerile comune referitoare la capitolele de negociere de care depinde acest pachet financiar. Consiliul European a luat not„ de inten˛ia Comisiei de a-∫i baza propunerile pe principiile ∫i metodologia folosite pentru negocierile cu cele 10 state Ón curs de aderare ∫i ∫i-a reafirmat hot„r‚rea ca viitoarele reforme politice din cadrul Uniunii sau discu˛iile legate de perspectivele financiare s„ nu impieteze continuarea ∫i Óncheierea negocierilor de aderare cu Rom‚nia ∫i Bulgaria.
Totodat„, Consiliul European subliniaz„ continuitatea ∫i ireversibilitatea actualului proces de extindere, din care Rom‚nia ∫i Bulgaria fac parte integrant„, precum ∫i faptul c„, Ón ultimul an, cele dou„ ˛„ri au progresat semnificativ Ón procesul de preg„tire pentru aderare, lucru care se reflect„ Ón stadiul vizibil Ónaintat al negocierilor.
Ce ar mai fi de spus?
Œn concluziile de s„pt„m‚na trecut„ ale Consiliului European se reg„sesc toate a∫tept„rile noastre. Textul a fost aprobat Ón unanimitate de statele membre, element subliniat clar ∫i de premierul Adrian N„stase, aflat atunci la Bruxelles: îŒncep‚nd din acest moment — spunea Domnia sa — Rom‚nia are un calendar ferm de aderare ∫i a f„cut un pas decisiv spre reintegrarea Ón familia european„! Rom‚nia a primit o poli˛„ de asigurare Ón baza c„reia viitorul Europei este, din acest moment, ∫i viitorul Rom‚niei“.