Monitorul Oficial·Partea II·24 noiembrie 2006
Informare · respins
Becsek-Garda Dezso˝ Kálmán
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Din prim„vara anului 2004 Óncerc s„ opresc ilegalit„˛ile din zona Mélypatak. Atunci, domnul Potcovaru a blocat cercet„rile infrac˛iunilor. Œn toamna anului 2005, domnul Iordache a fost cel care a f„cut imposibil„ verificarea defri∫„rilor ilegale Ón aceast„ zon„. La Ónceputul verii anului 2006, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corup˛iei ∫i pentru peti˛ii a solicitat verificarea infrac˛iunilor la Mélypatak din partea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic ∫i de V‚n„toare Bra∫ov. Atunci, inspectorii au constatat infrac˛iuni pe mai multe sute de hectare, care Óns„ erau mu∫amalizate de controlor. C‚nd am aflat
c„ ∫eful Ocolului de Regim a raportat infrac˛iuni numai pe 47 de hectare, prin mijloace parlamentare l-am Óntrebat pe domnul ministru Gheorghe Flutur despre consecin˛ele declara˛iilor false din partea unor ∫efi de ocoale prin care dau rapoarte false superiorilor lor din cadrul ministerului.
Ca urmare a adresei nr. 173.777/2006 a domnului ministru Gheorghe Flutur privind distrugerea fondului forestier na˛ional privat Ón zona Mélypatak din U.P. VII. Remetea, u.a. 11-24, 115, 116, Ón raza de activitate a Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni ∫i a Ocolului Silvic de Stat Topli˛a Ón subordinea Direc˛iei Silvice Miercurea Ciuc, trebuie s„ precizez urm„toarele:
1. De la Ónfiin˛are, Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni a pus Ón valoare un volum de 27.530 metri cubi mas„ lemnoas„ persoanelor fizice, Ón baza cotelor aprobate. Volumul men˛ionat mai sus, Ón opinia mea, este recoltat de pe o suprafa˛„ de peste 70 de hectare.
Atunci, pot s„ formulez Óntrebarea.
Domnule ministru, cu ocazia aplic„rii tratamentelor prin punerea Ón valoare a masei lemnoase de c„tre inginerul silvic, nu era obligat s„ respecte Ordinul ministrului nr. 635/2002 privind respectarea normelor de exploatare a masei lemnoase puse Ón valoare din vecin„tatea suprafe˛elor unde era Ón curs sau terminat„ exploatarea masei lemnoase din aceea∫i zon„?
Totodat„, precizez: Ón asemenea exploatare haotic„ care a avut loc Ón acea zon„, s-a re˛inut ∫i garan˛ie de reÓmp„durire potrivit legisla˛iei. Cum se va realiza acest lucru? S-a re˛inut de la a∫a-zi∫i proprietari din nou o sum„ de bani care vor fi fura˛i, ca ∫i Ón parcelele din U.P.I. Ditr„u, u.a. 59, 60 ∫i 62, din cadrul conducerii fostului Ocol Silvic de Stat Gheorgheni, actuala conducere a Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni.
2. Œn adresa nr. 1.337/4 septembrie 2006, Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni, prin care a informat Inspec˛ia Silvic„ ∫i de V‚n„toare Harghita, este total Ónt‚rziat„, fiindc„ aceste distrugeri repetate din zona respectiv„ erau obiectul declara˛iei mele politice Ón Parlamentul Rom‚niei, Camera Deputa˛ilor, la 27 iunie 2006, ∫i am precizat personalul silvic implicat Ón aceste distrugeri repetate Ón frunte cu ∫eful de district, Incze Jozsef. Dup„ acest demers, am f„cut o alt„ sesizare la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic ∫i de V‚n„toare Bra∫ov. Institu˛ia respectiv„, prin adresa nr. 8.089 din 24 iulie 2006, confirm„ cele sesizate cu men˛iunea c„ se vor lua m„surile legale Ómpotriva celor vinova˛i de aceste t„ieri ilegale. Mi se pare ciudat c„, Óncep‚nd din luna iunie 2006, activitatea profesional„ a organelor Ón drept nu a avut niciun efect, iar recent, c‚nd a c„zut z„pad„ ∫i nu se poate evalua prejudiciul exact, se vor lua m„suri. Suprafe˛ele defri∫ate br„cuite cu aproxima˛ie care nu corespund realit„˛ii, prin aceast„ adres„, unde volumul de mas„ lemnoas„ t„iat„ ilegal este de peste 20.000 metri cubi, fa˛„ de care organele silvice de control nu au luat nicio m„sur„.