Monitorul Oficial·Partea II·15 noiembrie 2005
other · respins
Mircea Alexandru
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Œn momentul de fa˛„ ne afl„m Ón situa˛ia discut„rii raportului comun al Comisiei juridice, de disciplin„ ∫i imunit„˛i ∫i al Comisiei pentru industrii ∫i servicii cu privire la un proiect de lege care a fost discutat anterior, a fost dezb„tut, a fost aprobat de c„tre cele dou„ Camere ale Parlamentului Rom‚niei, ∫i atunci c‚nd a ajuns la promulgare s-a f„cut o cerere de reexaminare a unor texte din documentul respectiv.
Textele au fost rediscutate Ón comisiile comune, cu participarea reprezentan˛ilor Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor. S-a c„zut de acord cu privire la formularea unor amendamente a c„ror reexaminare s-a cerut ∫i suntem Ón situa˛ia de a fi puse Ón dezbaterea Parlamentului.
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 172/15.XI.2005
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.