Monitorul Oficial·Partea II·5 mai 2004
other · retras
Tiberiu Sergius Sb‚rcea
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Nu cred c„ este cazul s„ v„ prezint municipiul Sighi∫oara, din jude˛ul Mure∫, traversat de r‚ul T‚rnava Mare, respectiv Cetatea Sighi∫oara, a∫a cum ne place nou„ celor din acea zon„ s„ o numim, cu deosebit„ satisfac˛ie, prin faptul c„ este unul din cele mai bine conservate ora∫e medievale din Europa, ∫i nu numai.
Ca o recunoa∫tere a valorilor europene promovate ∫i pentru rela˛iile pe care Sighi∫oara le Óntre˛ine cu localit„˛i membre sau nu ale Consiliului Europei, Ón data de 24 aprilie 2004 au fost prezente personalit„˛i de seam„ Ón Pia˛a Cet„˛ii, ca domnul parlamentar Arpad Duka Szolony, din partea Consiliului Europei; Burchard Arpad — subprepfectul de Mure∫; deputa˛i ∫i senatori de Mure∫; delega˛i din ora∫ele Castel Viscardo, din Italia, ∫i Kiskunfelegyhazo, din Ungaria.
De asemenea, din partea Guvernului Rom‚niei a fost prezent domnul Alexandru F„rca∫, ministrul integr„rii europene.
Ceremonia de Ónm‚nare a plachetei a Ónceput cu un mar∫ de Ónt‚mpinare, intonarea Imnului de stat al Rom‚niei, un serviciu religios ecumenic, alocu˛iuni ale oficialit„˛ilor ∫i, Ón Óncheiere, un program artistic.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 60/5.V.2004 Pentru merite deosebite Ón intermedierea rela˛iilor de prietenie ∫i colabor„rii cu localit„˛i Ónfr„˛ite cum sunt Blois — Fran˛a, sau Citta del Castilio — Italia, au fost medalia˛i Constantin ™tef„nescu, Carmen Gligor, Stelian Larga, Gall Erno, context Ón care trebuie s„ amintim ∫i celelalte ora∫e cu care Sighi∫oara colaboreaz„: Baden, Dinkelsbuhl, Castel Vicard, Wuezburg ∫i Tabor, deci cu o deschidere deosebit„ la colaborare.
Putem s„ afirm„m f„r„ s„ gre∫im c„ Sighi∫oara a fost o perl„ a ora∫elor din Transilvania, iar de la aceast„ dat„ a devenit ∫i o perl„ a ora∫elor europene.
M‚ndria sighi∫orenilor ∫i a jude˛ului Mure∫ este ∫i mai mare o dat„ cu premierea Sighi∫oarei cu Placheta de onoare a Consiliului Europei ∫i c„ vor urma ∫i beneficiile.
Sighi∫oara este recunoscut„ la nivel European ca model de administrare, model de via˛„ comunitar„ ∫i spiritual„.
S„ auzim de bine!
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.