Monitorul Oficial·Partea II·27 octombrie 2006
other · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Ori de c‚te ori U.D.M.R.-ul, din Ónt‚mplare, sus˛ine o idee a P.R.M.-ului Óncep fel ∫i fel de declara˛ii fa˛„ de aceast„ unire, nu este nici o unire ∫i noi am depus astfel de proiecte de lege, cum foarte mul˛i colegi de-ai no∫tri din diferite grupuri parlamentare vor s„ reglementeze aceast„ situa˛ie.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 152/27.X.2006 Ca atare, nici U.D.M.R.-ul nu va vota respingerea acestui proiect de lege. Important este ce con˛ine legea, ∫i nu cine a propus legea respectiv„. ™i noi credem c„ aceast„ problem„ trebuie s„ fie rezolvat„. ™i dac„ acest proiect de lege nu va c„dea, vom colabora, vom Óncerca s„ cre„m, poate din toate grupurile parlamentare, o comisie de ini˛iativ„, s„ facem o lege care s„ treac„. Mai ales dac„, dup„ cum s-a preconizat, Ón sf‚r∫it va ap„rea ∫i condamnarea comunismului ∫i a actelor pe care acesta le-a f„cut Ómpotriva cet„˛enilor acestei ˛„ri, s„ g„sim o realizare a acestui deziderat al acestor persoane care au suferit foarte multe Ón aceste diferite deta∫amente, chiar dac„ nu Ón cadrul acelui deta∫ament care Óntr-adev„r a intrat Ón litera legii. Dar spiritul legii trebuie s„ fie respectat ∫i trebuie s„ fie corectat„ ∫i litera.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.